Andrian Candu: Vladimir Plahotniuc se află într-o țară în care legea e lege

Liderul grupului parlamentar Pro Moldova Andrian Candu s-a arătat sceptic în privința veridicității informației potrivit căreia ex-liderul Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc ar fi părăsit Statele Unite ale Americii în favoarea unei țări din America Latină. Potrivit lui, Vladimir Plahotniuc nu are de ce să schimbe „una dintre cele mai faine țări din punct de vedere al justiției”, transmite IPN.

Rugat să confirme sau să infirme informația de ultimă oră privind schimbarea locului de trai al ex-liderului democrat, Andrian Candu a răspuns că Vladimir Plahotniuc se află în SUA, „unul din cele mai dezvoltate sisteme occidentale de drept, cu o anumită cerere și cu un anumit dosar de azil”. „Dumnealui se află într-o țară în care legea e lege, sistemul e sistem, politicul e politic, practic una dintre cele mai faine țări din punct de vedere al justiției”, a declarat Andrian Candu în cadrul emisiunii „Secretele puterii” de la JurnalTV.

Referindu-se la acuzațiile din partea fostului prim-ministru Ion Sturza, care l-a calificat drept „expert în structurarea afacerilor lui Plahotniuc în offshore-uri”, Andrian Candu a menționat că afacerile asumate de Vlad Plahotniuc erau structurate prin Olanda, „jurisdicție foarte transparentă, cu legislație foarte bine pusă la punct din punct de vedere, inclusiv, a tot ceea ce înseamnă împotriva spălării banilor”.

„Eu i-am spus d-lui Plahotniuc în anul 2008, 2009 că cel mai bine este să fie structurate afacerile folosind anume jurisdicție ca Olanda, fiindcă este una dintre cele mai bune jurisdicții din punct de vedere al impozitării”, a spus Andrian Candu.

Vladimir Plahotniuc a plecat din Republica Moldova acum un an, după ce partidul condus de el a cedat guvernarea. Lui i se aduc mai multe învinuiri, inclusiv de capturare a justiției și de organizare a grupurilor criminale în sfera spălării banilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.