Speakerul Parlamentului de la Chişinău şi preşedintele aşa-zisului Soviet Suprem de la Tiraspol vor întreprinde în premieră o acţiune comună. Andrian Candu, preşedintele Parlamentului Republici Moldova, a anunţat în cadrul emisiunii „Replica” de la postul de televiziune „Prime TV” că va sărbători împreună cu Mihail Burla, speakerul republicii separatiste din stânga Nistrului, ziua internaţională a copiilor la Chişinău, transmite IPN.
„Mihail Burla va veni pe data de 1 iunie la Chişinău împreună cu un grup de copii de la casele de copii din stânga Nistrului. La rândul meu, voi fi însoţit de un alt grup de copii. Împreună, pe parcursul întregii zile, vom participa la un program cultural dedicat copiilor”, a precizat Candu.
Andrian Candu a mai spus că la întâlnirea pe care a avut-o săptămâna trecută cu Burla la Bender, a convenit cu acesta să identifice soluţii pentru ca echipele SMURD să acorde asistenţă şi locuitorilor din stânga Nistrului. „L-am întrebat pe Burla ce se întâmplă în cazul unor accidente grave. Burla a recunoscut că este o problemă, că echipele de intervenţie urgentă, de care nu dispune regiunea transnistreană, de cele mai multe ori refuză să vină în stânga Nistrului. I-am spus că am putea soluţiona problema, ca echipele noastre SMURD să acorde ajutor şi în regiunea transnistreană. Burla a spus că este binevenită această iniţiativă”, a declarat Candu.
Potrivit speakerului de la Chişinău, se observă o ameliorare în relaţia cu Tiraspolul. „Am văzut din partea lui Mihail Burla o deschidere către dialog, colaborare. Mihail Burla este un bun specialist în economie, cunoaşte bine situaţia economică din regiune. De la 1 ianuarie 2016 agenţii economici din Transnistria nu vor mai putea exporta în Uniunea Europeană, dacă nu vor opera modificările necesare pentru aceasta, inclusiv în sistemul lor bugetar. I-am spus lui Burla că specialiştii de la Chişinău ar putea să-i consulte”, a comunicat Candu.
Andrian Candu susţine că se atestă o ameliorare şi în relaţia cu Comratul. „Spre deosebire de fostul guvernator, Irina Vlah este o persoană mai pragmatică, care se concentrează la soluţionarea problemelor economice şi sociale din regiune. Vlah nu exclude colaborarea cu Chişinăul”, a spus preşedintele Parlamentului de la Chişinău.
Directorul executiv al Centrului de resurse pentru drepturile omului, CReDO, a declarat în cadrul aceleaşi emisiuni că în regiunea transnistreană există o situaţie neomogenă. „Pe de o parte, este preşedintele Sovietului suprem, Mihail Burla, care este deschis pentru un dialog cu Chişiăul, iar, pe de altă parte, este executivul, reprezentat de Evgheni Şevciuk şi Nina Ştanski, care se pronunţă pentru o relaţie intensivă cu Moscova. Chişinăul trebuie să dea dovadă de mult tact”, a spus Ostaf.