Andrian Candu şi preşedinta Senatului Belgiei au discutat despre cooperarea bilaterală

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, şi preşedinta Senatului Regatului Belgiei, Christine Defraigne, au discutat despre impulsionarea cooperării bilaterale între cele două părţi prin instituirea unui format de colaborare la nivelul comisiilor de profil sau a grupului de prietenie. Întrevederea a avut loc în cadrul vizitei şefului legislativului la Bruxelles, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă remis de Parlament se menţionează că preşedinta Senatului Regatului Belgiei a dat asigurări cu privire la disponibilitatea de a pune la dispoziţia legislativului de la Chişinău expertiza necesară în funcţie de solicitări.

În timpul întrevederii, Andrian Candu s-a referit la rolul Parlamentului în realizarea reformelor interne în Republica Moldova. Potrivit şefului legislativului, Foaia de parcurs a fost realizată în proporţie de circa 60 %. Oficialul moldovean a spus  că până la finele sesiunii curente, Parlamentul urmează să adopte un volum considerabil de legislaţie care vizează, în mare parte, domeniul justiţiei şi lupta anticorupţie, sectorul financiar-bancar şi îmbunătăţirea climatului de afaceri.

Părţile au discutat despre evoluţiile interne din Moldova, securitatea regională şi relaţiile cu ţările vecine, stadiul negocierilor în formatul 5+2 în contextul preşedinţiei germane în exerciţiu a OSCE.

Andrian Candu i-a adresat preşedintei Senatului belgian invitaţia de a participa la şedinţa festivă a Parlamentului dedicată celebrării a 25 de ani de independenţă a Republicii Moldova, care va avea loc pe data de 9 septembrie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.