Andrian Candu şi Irina Vlah au vorbit la Bruxelles despre importanţa dialogului şi a comunicării

„Rolul medierii şi a dialogului parlamentar în tranziţia politică şi procesele de pace” – este tema Conferinţei organizată de Parlamentul European, împreună cu Crisis Management Initiative (CMI), în deschiderea căreia a fost invitat să vorbească, astăzi, Preşedintele Parlamentului Andrian Candu, cu ocazia vizitei sale oficiale la Bruxelles.

În intervenţia sa, Andrian Candu a vorbit despre rolul de liant pe care trebuie să şi-l asume forurile legislative atât pe plan intern, cât şi în diplomaţia parlamentară. Şeful Legislativului a subliniat importanţa dialogului şi a comunicării parlamentare în prevenirea conflictelor şi asigurarea consensului în societate. 

Referindu-se la experienţa Republicii Moldova cu privire la gestionarea conflictelor interne, Speakerul a menţionat că ţara noastră poate fi considerată un exemplu în cazul autonomiei găgăuze. Andrian Candu a anunţat că Parlamentul îşi propune în timpul cel mai apropiat instituirea unui grup de lucru, menit să asigure comunicarea permanentă între Legislativul de la Chişinău şi Adunarea Populară a Găgăuziei.

În altă ordine de idei, Preşedintele Parlamentului consideră lipsa dialogului şi a experienţei deputaţilor principalele cauze ale conflictelor din Republica Moldova de la începutul anilor `90. „În cazul regiunii transnistrene Parlamentul nu a utilizat toate oportunităţile pentru prevenirea şi, ulterior, soluţionarea conflictului transnistrean. Este loc de îmbunătăţiri”, a declarat Speakerul.

Prezentă la eveniment, Başkanul autonomiei găgăuze, Irina Vlah, a vorbit despre relaţiile dintre autonomie şi forul legislativ suprem al Republicii Moldova.

Preşedintele CMI Martti Ahtisaari, Leaureat al Premiului Nobil pentru Pace, a declarat că construirea păcii este un proces permanent, o muncă de echipă, care nu poate fi rezumată la adoptarea unei rezoluţii sau declaraţii. „O pace sustenabilă nu înseamnă absenţa violenţelor, ci posibilitatea societăţilor de a se dezvolta şi a trăi în bunăstare. Fără suportul parlamentelor nu poate fi construită o pace incluzivă şi sustenabilă”, a menţionat Martti Ahtisaari.

Şeful Legislativului se află într-o vizită oficială la Bruxelles. Pe parcursul zilei de astăzi, Andrian Candu se va întâlni cu Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, precum şi cu alţi oficiali europeni de rang înalt.

 

Direcţia comunicare şi relaţii publice a Parlamentului Republicii Moldova

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.