Andrian Candu: Populaţia va simţi în curând beneficiile economice ale Acordului cu UE

Cetăţenii Republicii Moldova vor simţi peste 3-4 luni beneficiile economice ale Acordului de asociere cu Uniunea Europeană, susţine vicepremierul Andrian Candu, ministru al economiei. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii „Pahomi” de la postul de televiziune „Realitatea TV”, transmite IPN.

Potrivit vicepremierului, imediat după alegeri va începe implementarea activă a prevederilor Acordului de asociere, iar Uniunea Europeană ne va acorda 440 de mln de Euro în acest scop. „Avem o agendă privind implementarea Acordului de asociere cu UE. Cetăţenii vor putea primi credite ieftine pentru afaceri. Vor fi demarate noi proiecte de infrastructură socială”, a precizat ministrul economiei.

Andrian Candu a mai spus că unele prevederi ale Acordului de asociere cu UE au fost implementate chiar înainte de semnarea documentului. „Noi am avansat în unele domenii chiar înainte de semnarea Acordului. S-au depus eforturi în modificarea legislaţiei, lucru care ne-a reuşit în proporţie de 60 la sută. Au fost implementate mai multe prevederi ce ţin de eficienţa energetică, deja au început să fie utilizate resursele regenerabile şi biomasa. Cred că oamenii deja au început să simtă avantajele Acordului de asociere cu UE. Ei pot să călătorească fără vize în UE, au fost reparate drumuri, şcoli, grădiniţe”, a menţionat vicepremierul.

În cadrul aceleaşi emisiuni, Adrian Candu a comunicat că se aşteaptă o scădere a preţurilor la gaze. „Noi am avansat nu bine, dar foarte bine, în discuțiile și negocierile cu Federația Rusă privind prelungirea contractului de furnizare a gazului care expiră pe data de 31 decembrie. Suntem cam la ultima etapă a discuțiilor și credem că, în cel mai apropiat timp, vom avea niște noutăți bune. Cu siguranță depunem eforturi ca să nu fie nicio majorare, ba chiar invers, să avem și o micșorare de preț. Trebuie să avem un picuţ de răbdare”, a spus ministrul economiei.

Referindu-se la producătorii de fructe, care au suportat pierderi în urma embargoului impus de către Federaţia Rusă, Adrian Candu a dat asigurări că „statutul nu-i va lăsa singuri pe aceşti producători în faţa problemelor”. „Noi vom acoperi acum o parte din pierderile suportate, iar în primăvară le vom acorda subvenţii pentru a-şi putea continua afacerea”, a promis ministrul economiei. 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.