Andrian Candu: Nimeni să nu-şi facă iluzii despre schimbarea parcursului european al ţării

Discuţiile despre orientarea Republicii Moldova între Est şi Vest sunt inutile şi desuete, nimeni din opoziţie nu ar trebui să-şi facă iluzii despre schimbarea parcursului european al ţării, deoarece nu există un model mai bun de dezvoltare pentru Republica Moldova decât cel pe care ni-l prezintă UE. O declaraţie în acest sens a fost făcută de preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, la deschiderea Forumului anual de dezbateri privind integrarea europeană a Republicii Moldova, transmite IPN.

„Dacă facem o radiografie, constat că în primele şase luni de activitate a noului Guvern, creditat cu foarte puţină încredere din partea multora, s-a reuşit relativ o mobilizare masivă a instituţiilor, fapt care a imprimat un caracter dinamic implementării Acordului de Asociere. Cel mai important însă este că am reuşit, pe fundalul crizei politice, financiare şi de încredere, să mobilizăm instituţiile care au avut de suferit în urma acestor crize”, a declarat preşedintele Parlamentului, citat într-un comunicat de presă al instituţiei.

Andrian Candu a dat asigurări că implementarea Acordului de Asociere rămâne o prioritate pentru Parlament. Preşedintele legislativului s-a referit şi la priorităţile pentru perioada imediat următoare care vizează relansarea cooperării cu FMI şi semnarea unui nou program de ţară, asanarea şi consolidarea sectorului financiar-bancar, asigurarea securităţii energetice, reforma efectivă a sectorului justiţiei, precum şi monitorizarea implementării eficiente a pachetelor de legi adoptate de Parlament.

Forumul anual de dezbateri privind integrarea europeană a Republicii Moldova reprezintă o platformă de discuţii pe marginea provocărilor cu care se confruntă Republica Moldova pe calea integrării europene şi în implementarea Acordului de Asociere.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.