Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană este unul dintre cele mai importante acte pentru Republica Moldova, susţine vicepreşedintele Parlamentului, Adrian Candu, deputat democrat. Parlamentarul se angajează să voteze pentru ratificarea acordului.
„Este unul dintre cele mai importante acte pentru Republica Moldova, în istoria ei. Va ajuta să transformăm ţara, să ne dezvoltăm şi să recuperăm ceea ce nu am reuşit să facem în 20 de ani. Acordul îl consider unul fundamental pentru viitorul ţării şi sper, cu ajutorul lui, ne vom apropia cât mai repede de valorile şi standardele occidentale”, a declarat Andrian Candu pentru IPN, în cadrul unui sondaj efectuat printre deputaţi.
Moldova va semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană pe 27 iunie. Autorităţile îşi propun să-l ratifice până la sfârşitul sesiunii parlamentare curente.