Andrei Vartic a plecat în lumea celor drepţi

Marţi, 2 iunie, ora 22.50, s-a stins din viaţă Andrei Vartic, regizor, scriitor, publicist, jurnalist, cercetător, deputat în primul Parlament (1990), consilier prezidenţial şi în ultima perioadă director de programe la Radio Vocea Basarabiei, transmite Info-Prim Neo. Poetul Nicolae Dabija spune despre Andrei Vartic că „este un alt Grigore Vieru al neamului, care pleacă dintre noi, doar că Grigore Vieru şi-a concentrat destinul în poezie, iar Andrei Vartic şi-a irosit genialitatea în diverse domenii: publicistică, teatru, fizică, matematică şi multe altele”. „Când se va scrie adevărata istorie a neamului, numele lui Andrei Vartic nu va putea fi evitat. A stat de veghe la toate lucrurile frumoase de la începutul revoltelor din 1990, aducând poezia pe baricade şi teatrul poetic, pe care l-a iniţiat, făcând cuvintele să incendieze, să stârnească cutremure”, a spus Dabija. Cu directorul Bibliotecii Naţionale, Alexei Rău, regretatul Andrei Vartic s-a împrietenit din primele clipe ale colaborării lor. „Era cel mai fidel şi mai vechi cititor, a condus o cafenea filosofică şi a inaugurat multe expoziţii. Era un om care nu tolera minciuna. Avea un curaj deosebit şi era un mare patriot al neamului. Nu ezita să ajute oamenii, trăia pentru oameni, a spus Alexei Rău. „Regretatul Andrei Vartic a fost un luptător aprig pentru adevăr şi dreptate, un cărturar cu cunoştinţe enciclopedice, şi e prea puţin spus”, a menţionat academicianul Petru Soltan. „Avea cunoştinţe profunde în matematică, fizică, fizico-chimie, filosofie, geneza limbii române, a poporului român şi a umanităţii. Este de datoria mea să spun că puterile de la Chişinău nu au nevoie de aşa valori, le-ar plăcea să ne menţină în mocirlă şi într-o noapte polară. Dragă, Andrei, să te aibă Dumnezeu în pază!”, a mai spus Petru Soltan. Andrei Vartic s-a născut la 21 octombrie 1948, în Dănceni, Chişinău. În 1973 instituie Teatrul poetic, care a devenit unul din centrele mişcării de eliberare naţională din Basarabia. Fiind membru activ al cenaclului “A. Mateevici” şi al Frontului Popular din Moldova, organizează mitinguri antitotalitariste şi pro-româneşti şi Marea Adunare Naţională din august 1989. În perioada 1990-1994 a fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova din partea FPM, participând activ la crearea structurilor democratice ale Republicii Moldova. Funeraliile vor avea loc vineri, 5 iunie, la Cimitirul Central de pe str. Armenească.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.