Andrei Tranga, proprietarul unei renumite rețele de pizzerii și restaurante, pe numele căruia a fost deschis un dosar penal pentru șantaj și trafic de influență, susține că arestarea sa a fost legată de numele fostului procuror șef al Procuraturii Anticorupție Viorel Morari pentru a-l discredita pe acesta și pentru a-l înlătura din funcție. Omul de afaceri spune că în interiorul Procuraturii au existat două „grupări” care luptau între ele „pentru influență asupra lui Vladimir Plahotniuc”. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8, transmite IPN.
„Din câte eu am înțeles, erau două „grupări”: Procuratura pentru Combaterea Crimelor Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și Procuratura Anticorupție și procurorii de la PCCOCS, și Chitoroagă (n.r. fostul șef la PCCOCS), cu echipa sa, a decis să arate cine este mai important. Din câte am înțeles eu, lupta dintre ei era pentru influența asupra lui Plahotniuc, de a cui opinie Plahotniuc va asculta, și ei încercau să se discrediteze unul pe altul. Am auzit și de numele Adriana Bețișor care figura acolo”, a afirmat omul de afaceri.
Andrei Tranga spune că „această mașinărie pe care au creat-o ei a început să-i înghită”. „S-au început deja reglările de conturi între ei, un clan, alt clan, deja în interiorul Partidului Democrat, din câte înțeleg și pe noi ne-au legat de Viorel Morari, cel mai probabil, pentru a exista posibilitatea de a-l înlătura pe el din funcție, compromițându-l cu un oarecare dosar murdar și, totodată, și pe noi să ne pună la punct”, a declarat Tranga.
Omul de afaceri spune că a avut o întâlnire cu două persoane din anturajul apropiat fostului lider al PDM Vladimir Plahotniuc din care a conchis că unul dintre interesele legate de dosarul său a fost „războiul” dintre clanurile procurorilor și demiterea lui Viorel Morari.
Andrei Tranga a adus mulțumiri „omenește” Maiei Sandu, lui Andrei Năstase și Igor Dodon, pentru că „pentru că Vladimir Plahotniuc nu mai este la guvernare și, iată, eu sunt în libertate”
La sfârșitul lunii aprilie curent, omul de afaceri Andrei Tranga a fost reținut de procurorii PCCOCS într-un dosar penal deschis pentru şantaj și trafic de influență. Potrivit procurilor, Tranga ar fi încercat preluarea unei afaceri.