Andrei Stratan: „Suntem pe ultima sută de metri în implementarea Planului de Acţiuni RM-UE”

R. Moldova este pe ultimă sută de metri în implementarea Planului de Acţiuni RM-UE, a declarat joi, 22 februarie, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene Andrei Stratan, cu ocazia împlinirii a 2 ani de la semnarea Planului. Şeful diplomaţiei moldoveneşti a declarat că o mare parte a acestui document politic a fost îndeplinită de autorităţile RM, iar acele restanţe, menţionate în raportul Comisiei Europene, se află pe agenda de activitate a Guvernului şi MAEIE, fiind detaliat expuse în caietele de sarcini elaborate la indicaţia preşedintelui Vladimir Voronin pentru fiecare minister. Ministrul a mai declarat că, odată cu realizările, anul 2006 a relevat şi problemele care apar în diferite sectoare, compartimente, segmente ale planului de acţiuni, inclusiv cele pentru care încă nu s-au identificat soluţii. În mare, aceste dificultăţi ţin de implementarea reformelor şi legilor adoptate, care la rândul său depinde de capacităţile administrative şi umane existente. Printre direcţiile prioritare majore pentru anul curent, şeful diplomaţiei moldoveneşti a menţionat diversificarea continuă a dialogului politic cu statele membre şi instituţiile UE, obţinerea preferinţelor comerciale autonome, extinderea mandatului pentru asigurarea activităţii EUBAM etc. Planul de Acţiuni RM-UE a fost semnat la 22 februarie 2005 şi vizează o perioadă de 3 ani.
  • ccv stratan despre plan.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.