Andrei Stratan: R. Moldova va solicita în continuare retragerea trupelor militare ruse de pe teritoriul său

R. Moldova va solicita în continuare ca Federaţia Rusă să-şi respecte angajamentele asumate la Summit-ul OSCE din 1999 privind retragerea trupelor militare şi depozitelor de armament de pe teritoriul său, a declarat ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene Andrei Stratan, fiind solicitat de presă să comenteze decizia Dumei de Stat a Rusiei de a suspenda aplicarea de către Federaţia Rusia a Tratatului privind Forţele Convenţionale în Europa (FACE). Stratan a declarat că autorităţile de la Chişinău vor continua dialogul bilateral şi multilateral la acest subiect cu partenerii internaţionali. De asemenea, subiectul va fi examinat şi în cadrul Summit-ului OSCE de la finele anului care va avea loc la Madrid. R. Moldova îşi va expune îngrijorarea faţă de această decizie şi speră că până la urmă va fi găsită calea de soluţionare a acestei probleme, a menţionat şeful diplomaţiei moldoveneşti. RM nu doreşte nimic decât să-i fie respectate prevederile constituţionale şi să devină un stat suveran şi independent în adevăratul sens al cuvântului, fără prezenţă militară străină pe teritoriul său, a conchis Andrei Stratan. Duma de Stat a Rusiei a decis, în unanimitate, la 7 noiembrie suspendarea aplicării Tratatului FACE. Decretul privind suspendarea de către Rusia a aplicării Tratatului FACE a fost semnat de preşedintele rus Vladimir Putin la 14 iulie. Printre altele, în decret se menţionează că mai multe state semnatare, în speciale cele membre NATO, nu respectă prevederile Tratatului. Tratatul FACE a fost semnat la Paris la 19 noiembrie 1990, stabilind un regim de control al armamentului convenţional pe continentul european. În 1999 a fost semnată versiunea adaptată a Tratatului FACE, în care au fost luate în consideraţie evoluţiile ce s-au produs în sistemul securităţii europene odată cu destrămarea URSS şi Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. Intrarea în vigoare a Tratatului adaptat FACE este întârziată de neîndeplinirea de către Federaţia Rusă a angajamentelor asumate la Summit-ul OSCE de a Istambul, inclusiv de retragere a armamentului şi forţelor militare din Transnistria.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.