Fostul ministru al afacerilor externe din perioada guvernării comuniste, Andrei Stratan, a devenit preşedintele Partidului Republican. Fostul şef al diplomaţiei de la Chişinău a declarat pentru Info-Prim Neo că a fost ales lider al Partidului Republican duminică, 1 august, şi că a fost susţinut unanim de către toţi delegaţii la congres. Atât fostul preşedinte al partidului, Ion Curtean, cât şi vicepreşedintele Valerian Hortolomei au rămas în formaţiune, dar deocamdată nu s-a decis ce funcţii vor ocupa. Partidul Republican din Moldova a fost înregistrat deja la Comisia Electorală Centrală în calitate de participant la campania pentru referendumul constituţional din 5 septembrie şi va îndemna alegătorii să voteze pentru modificarea art. 78. Partidul Republican a fost constituit în 1999. La alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009 formaţiunea a acumulat 0,09% din voturi şi nu a trecut pragul electoral, iar la scrutinul parlamentar anticipat din 29 iulie s-a retras din cursă în favoarea Partidului Democrat.