Andrei Spînu: Tariful la lumină în facturi pentru luna mai rămâne neschimbat

Prețul mediu estimat al electricității pentru luna mai este de 66,7 dolari/MWh, iar tariful în facturi rămâne neschimbat, precizează vicepremierul Andrei Spînu, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale. 70% din electricitate vine de la Centrala de la Cuciurgan, iar 30% – de la Ukrhidroenergo (Ucraina), transmite IPN.

„Moldova trebuie să își diversifice sursele de aprovizionare cu resurse energetice. Din păcate, perioada prin care trecem face ca acest proces să fie complicat și plin de incertitudine. Ieri, Energocom a anunțat despre semnarea unui contract pentru livrarea a 30% din consumul de energie electrică de la o companie din Ucraina”, a comunicat Andrei Spînu. Autoritățile poartă în continuare discuții pentru a identifica cel mai bun preț al electricității pentru lunile următoare.

Societatea pe acțiuni „Energocom” a semnat un contract de achiziție a 30% din necesarul de curent electric pentru luna mai cu compania ucraineană Ukrhidroenergo, conform prevederilor dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale din 29 aprilie. Operatorul ucrainean va începe livrările din data de 12 mai. La sfârșitul lunii aprilie, „Energocom”, în baza negocierilor directe, a semnat un contract de achiziție cu Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan, la prețul de 59,5 dolari/ MWh. MGRES și-a asumat să asigure 70% din necesarul de energie electrică pentru luna mai.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE