Andrei Spînu pleacă din Guvern și PAS

Ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Andrei Spînu, se retrage din Guvern și din Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Anunțul a fost făcut chiar de el pe pagina sa oficială de Facebook, transmite IPN.

„Sper ca acest pas să permită revenirea la discuții în spațiul public despre Moldova și mai puțin să se discute despre un om sau altul, așa cum vor dușmanii țării noastre”, a scris el pe Facebook.

Andrei Spînu susține că în ultimii ani a fost supus unei campanii nedrepte de defăimare. „Aproape zilnic am fost atacat fără să se prezinte probe. Eu am continuat să-mi fac treaba în interesul țării noastre. Sunt cu inima împăcată. Știu ce las în urmă și știu că nimeni nu va putea prezenta niciun argument împotriva integrității acțiunilor mele”, a declarat Andrei Spînu.

Andrei Spînu afirmă că atât timp cât a fost la cârma ministerului a reușit să facă în așa fel ca nimeni să nu mai șantajeze Moldova cu resurse energetice, să se construiască infrastructura (drumuri, poduri, apeducte etc), iar localitățile primesc fonduri necesare pentru dezvoltare prin Programul Național Satul European.

„Sunt multe de făcut, dar justiția rămâne prioritatea zero. Atât timp cât în spațiul public se vor discuta subiecte false, grupurile criminale organizate, corupții și cei care reprezintă interesele străine ale altor state își vor duce planurile la bun sfârșit. Am văzut acest lucru la alegerile din această toamnă”, scrie Andrei Spînu.

În perioada decembrie 2020 – august 2021, Andrei Spînu a fost secretar general al aparatului președintelui Republicii Moldova. În august, același an, este numit ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, funcție pe care o deține până în februarie 2023, când Guvernul Gavrilița a demisionat. Din februarie până în iulie 2023, Andrei Spînu se întoarce la președinție unde ocupă, din nou, funcția de secretar general al aparatului președintelui Republicii Moldova. Din luna iulie 2023 până în prezent a fost ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale în Guvernul condus de Dorin Recean.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.