Licitația privind închirierea spațiilor comerciale de la Aeroport a fost anulată din cauza carențelor depistate în procesul de lansare și desfășurare a concursului. O spune ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. Potrivit ministrului, scandalul din jurul licitației de la Aeroport este generat de „grupul criminal Șor”, care gestionează acum spațiile comerciale din incinta aerogării, și care va pierde venituri de miliarde, notează IPN.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale spune că statul a decis închirierea spațiilor comerciale de la Aeroport întrucât, în prezent, acestea sunt gestionate de companii afiliate fugarului Ilan Șor. Potrivit lui Andrei Spînu, guvernarea a decis excluderea grupului Șor din orice activitate comercială de pe teritoriul Republicii Moldova.
„Spațiile care se vor da în chirie sunt gestionate de două companii. De compania Aero Food SRL, administrator este Bublîi Liubovi, care apare și ca donator la Partidul Șor. A doua companie este Dufremol, care știm cu toții că are în spate același grup criminal. În total, aceste două companii, care gestionează spațiile, fac un miliard de lei venit. Toată această panică în jurul licitației, are loc deoarece acest grup criminal va pierde controlul asupra spațiilor și va pierde veniturile. Noi am spus clar că acest grup criminal trebuie scos din orice zonă de afaceri din țara noastră”, a spus Andrei Spînu în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.
Andrei Spînu spune că licitația privind închirierea spațiilor comerciale de la Aeroport a fost anulată din cauza numărului mic de companii care s-au înscris în cursă și din cauza unor ilegalități comise în procesul de lansare și desfășurare a concursului.
„De licitația propriu-zisă s-a ocupat întreprinderea de stat Aeroportul Internațional Chișinău, nu ministerul Infrastructurii, nu Agenția Proprietății Publice. APP doar a monitorizat o parte din acest proces. Licitația a fost anulată din două motive. Primul, am avut doar două companii care au aplicat și considerăm că nu este o competiție suficientă. Doi, au fost identificate carențe la procedurile de lansare și petrecere a licitației. Responsabil este grupul de lucru din cadrul întreprinderii Aeroportul Internațional Chișinău. O persoană de acolo și-a demisia. Trebuie să vedem de ce. Până la demisia administratorului Aeroportului și-a mai dat o persoană demisia. E o persoană care a lucrat direct la această procedură”, a mai spus ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
La licitația privind închirierea spațiilor comerciale de la Aeroport s-au înscris companiile Lagardere Travel Retail și Le Brige. Directorul Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, a anunțat anularea licitației și reluarea acesteia după excluderea tuturor carențelor din regulamentul de concurs.