Prețul energiei electrice va scădea din luna decembrie cu minimum 25% și se va menține la un nivel redus pe parcursul întregii ierni. Comisia Situații Excepționale se va întruni astăzi și va dispune revederea tarifului, ulterior ANRE va stabili cât exact vor plăti consumatorii. Anunțul a fost făcut de vicepremierul Andrei Spînu, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, în cadrul unei conferințe de presă, transmite IPN.
„În ultima perioadă am avut negocieri complicate cu reprezentanții Tiraspolului. Prețul la electricitate în urma acestei înțelegeri ar trebui să scadă. Suntem responsabili de soarta a milioane de oameni și avem datoria să le asigurăm un preț mic la resursele energetice. Putem considera, la această etapă, că în această iarnă vom avea energie electrică pentru toată țara. Gazul trebuie să fie folosit în primul rând pentru electricitate și căldură. Am redus considerabil riscul deconectărilor de energie în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei”, a declarat Andrei Spînu.
Vicepremierul nu susține ideea de a deconecta malul stâng de la toate resursele energetice. „Cetățenii de pe malul stâng trebuie să aibă energie electrică și căldură. Nu susțin ideea de a deconecta malul stâng de la toate resursele energetice. Aceste voci ne propun scenarii care nu țin cont de situația dificilă în care ne aflăm”, a spus Andrei Spînu.
Vicepremierul a comunicat că este pentru prima dată când malul drept al Nistrului va fi asigurat în proporție de 100% cu gaz de pe piețele internaționale. „Nu ne așteptăm la creșterea tarifului, prețul mediu de achiziție este în jur de 1000 de dolari. Noi continuăm să achiziționăm gaz. De astăzi, nu vom anunța volumul exact pe care îl avem în stoc, din motive de securitate. Cel puțin pentru două luni, Moldova este asigurată”, menționează Andrei Spînu.
Gazprom va fi informat de către Moldovagaz despre această decizie a autorităților constituționale de la Chișinău. „Gazprom nu a fost împotrivă, dar va fi informat prin scrisori adiționale de către Moldovagaz. Referitor la deciziile pe care poate să le ia Gazpromul, din acest moment, dacă malul stâng nu va avea gaz, atunci va fi decizia unilaterală a Gazprom”, spune oficialul.
SA „Energocom” a semnat contractul de livrare a energiei electrice cu MGRES pentru luna decembrie. SA „Moldovagaz” va livra 5,7 milioane de metri cubi de gaze naturale pe zi malului stâng, inclusiv MGRES.