Andrei Spînu: În 2016, cetăţenii şi-au pierdut speranţa în viitorul Republicii Moldova

Pe parcursul anului 2016, cetăţenii şi-au pierdut speranţa în viitorul Republicii Moldova. În special, pentru tineri un lucru foarte important este ca să aibă speranţa că Republica Moldova se mişcă într-o direcţie corectă şi să-şi vadă viitorul în ţară. Despre aceasta a menţionat vicepreşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Andrei Spînu, în cadrul dezbaterilor publice cu tema: „Republica Moldova la răscruce de ani politici”, ediţia a 67-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenţia de presă IPN şi Radio Moldova.

În opinia vicepreşedintelui PLDM, statistica arată că în fiecare zi din Moldova pleacă peste o sută de persoane şi aceasta nu s-a schimbat inclusiv după alegerea noului preşedinte. „Altfel spus, alegerea unui preşedinte de opoziţie oricum nu a schimbat gândul în acest sens”, a menţionat Andrei Spînu.

Potrivit lui, anul curent cetăţenii au pierdut şi sentimentul de siguranţă. Interceptările de orice tip au ajuns la ordinea de zi într-un stat care se declară democratic. „Orice interceptare telefonică ar trebui să însemne condamnarea celor care au interceptat, în Republica Moldova deja a devenit o normă. Am ajuns în situaţia în care părinţii nu vor să vorbească cu copiii pentru că se tem că vor fi interceptaţi, oamenii folosesc diferite programe în comunicare. Aceştia sunt indicatori foarte importanţi pentru că vedem că cetăţeanul de rând nu se mai simte sigur”, a spus vicepreşedinte PLDM.

De asemenea, politicianul a mai spus că unul dintre evenimentele care au marcat societatea în anul 2016 a fost demiterea primarului de la Taraclia. În opinia lui, această acţiune arată atitudinea guvernării faţă de administraţia publică locală şi care înseamnă presiunea la care sunt supuşi funcţionarii publici, consilierii raionali, primarii de a trece într-un anumit partid.

Al doilea eveniment ar fi îngrădirea dreptului la vot a diasporei, tinerilor şi altor cetăţeni la alegerile prezidenţiale. „Astfel, anul 2016 a arătat că şi un drept fundamental într-o democraţie, cum este dreptul la vot, un drept constituţional, nu a putut fi apărat de această guvernare. Aceasta înseamnă că acestei guvernări şi acestor politicieni, de fapt, nu le pasă de drepturile omului din această ţară”, a spus Andrei Spînu.

Potrivit vicepreşedintelui PLDM, un alt fenomen a fost faptul că doi artişti nu au fost admişi la un concert de anvergură din Chişinău. „Or, asta după mine înseamnă că în Moldova s-a instaurat şi un fel de cenzură, libertatea de exprimare nu mai este un drept, ci este, de fapt, o dorinţă a actualei guvernări de a o oferi sau nu anumitor persoane – dreptul de a vorbi sau nu”, a afirmat politicianul.

În opinia lui, anul 2016 a fost un an de eşec politic total, un an în care politicienii nu au ştiut să guverneze pentru cetăţeni şi, mai mult decât atât, nu au reprezentat cetăţenii, dar le-au încălcat toate drepturile.

Dezbaterile publice cu tema: „Republica Moldova la răscruce de ani politici” sunt ediţia a 67-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice” desfăşurat de IPN cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.

  • andrei spinu despre anul 2016.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE