Partidul Platforma Demnitate și Adevăr va avea un candidat la alegerile locale anticipate din municipiul Chișinău. Anunțul a fost făcut de către liderul PPDA, Andrei Năstase, în cadrul emisiunii „Important” de la postul de televiziune TVC21, transmite IPN.
Andrei Năstase a menționat că a cerut sprijinul partenerilor din Partidul Acțiune și Solidaritate la acest capitol și va cere susținere și de la exponenții altor forțe politice, dar și societății civile. „Noi considerăm că în momentul de față avem nevoie de un candidat puternic pentru primărie, un candidat care ar întruni mai multe calități, inclusiv un bun profesionist, dar și un lider politic care va fi capabil să câștige în fața binomului Plahotniuc-Dodon”, spune președintele PPDA. Andrei Năstase spune că încă nu a primit un răspuns din partea PAS.
Decizia privind candidatul PPDA la alegerile locale va fi făcută publică după ședința Consiliul politic național al formațiunii, care va avea loc sâmbătă, 3 martie.
De asemenea, președintele PPDA este de părere că scrutinul municipal este o bună oportunitate, o șansă pentru opoziția pro-europeană, antioligarhică, democratică de a pune bazele unei alternanțe la puterea centrală printr-o victorie la aceste alegeri locale.
În opinia lui, este evident că și Vladimir Plahotniuc, și Igor Dodon nu-și doresc aceste alegeri în municipiu, de aceea, dacă vor avea loc sau nu alegerile va decide „regimul oligarhic”.