Platforma DA are capacitatea să numească oricând un premier cu o listă completă de miniștri, după ce va fi sigură ca are majoritatea care va vota demiterea actualului Guvern și numirea unui Guvern propus de Platforma DA. Declarații în acest sens au fost făcute de liderul Platformei DA, Andrei Năstase, în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit lui Andrei Năstase, Platforma DA își asumă guvernarea și nu are nimic de oferit celor care cred că negociază. „Moldova este într-un mare colaps, nu este nimic de negociat, trebuie doar asumare și responsabilitate, lucruri de care dă dovadă Platforma Demnitate și Adevăr”.
În același timp, Andrei Năstase spune că nu va purta niciodată negocieri cu liderul Pro Moldova, Andrian Candu, pentru că Platforma DA nu poate discuta principii cu „un domn nu are principii”. „Dacă își imaginează cineva că președintele Comisiei parlamentare de investigare a fraudei bancare, mă refer aici la domnul Slusari, va sta la masa de negocieri cu cel vizat de raportul Comisiei, mă refer aici la domnul Candu, tratat acolo ca figurând în furtul miliardului, vă spun de pe acum că greșește”, a declarat Andrei Năstase.
În altă ordine de idei, liderul Platformei DA, a reconfirmat că este candidatul Platformei DA la alegerile prezidențiale. „I-am repetat de mai multe președintelui Dodon că de această dată voi fi pe listă și nu voi lipsi de la întâlnirea din toamna acestui an în fața cetățenilor. Orice alte speculații până la decizia finală a Platformei DA nu este altceva decât un alt context care să hrănească propaganda oligarhică”, a menționat Andrei Năstase.
Recent, în cadrul unui live pe Facebook, președintele Pro Moldova, Andrian Candu, a declarat că formațiunea poartă discuții PAS și Platforma DA privind eventualitatea unui nou Guvern. Deputatul a mai spus că aceste discuții nu pot fi calificate drept negocieri, dar a arătat dispus să analizeze chiar și opțiunea susținerii candidaturii lui Andrei Năstase pentru funcția de premier.