Candidatul Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr la funcția de primar al capitalei, Andrei Năstase, promite fluidizarea traficului rutier prin extinderea străzii Albișoara până la strada Mesager. Andrei Năstase a spus miercuri, 2 mai, la o conferință de presă, că bugetul proiectului nu va depăși 200 de milioane de lei, iar banii necesari vor fi identificați în urma gestionării corecte a patrimoniului municipal, transmite IPN.
Potrivit lui Andrei Năstase, construcția a 3,5 km de drum, de la Albișoara până la Mesager, va soluționa problema traficului rutier în zona sensului giratoriu de la intersecția bulevardului Ștefan cel Mare și strada Ion Creangă. Totodată, va fluidiza fluxul de transport spre Șoseaua Balcani, străzile Mihai Viteazul și Calea Ieșilor.
Extinderea străzii Albișoara este una dintre primele soluții ale candidatului PPPDA pentru fluidizarea traficului rutier. „Traficul este o problemă gravă a municipiului Chișinău. Ne ia o groază de timp când încercăm să ajungem dintr-un punct în altul al capitalei”, a spus Andrei Năstase.
Candidatul PPPDA a menționat că sunt necesare măsuri urgente pentru problema ambuteiajelor. E nevoie de un nou plan urbanistic general.