Andrei Năstase invocă aducerea organizată a votanților pentru PDM contra plată

Copreședintele Blocului electoral ACUM susține că „informația parvenită din circumscripții atestă fraudarea masivă a alegerilor parlamentare”. Potrivit lui, transportarea masivă a transnistrenilor la secțiile de vot contra plată, aducerea organizată a votanților pentru Partidul Democrat contra plată, coruperea masivă, reședințele provizorii făcute în februarie cu sutele – totul se petrece la un nivel fără precedent în Republica Moldova”, transmite IPN.

Potrivit lui, în circumscripția nr. 33 municipiul Chișinău, unde candidează și el, oameni din alte circumscripții sunt aduși să voteze pe liste suplimentare. „Moldova este astăzi sub asediul celor care organizează cea mai mare operațiune de fraudare a votului popular care a fost organizată vreodată în Republica Moldova. Presa independentă a semnalat această operațiune de amploare încă de la primele ore ale dimineții. Mii de oameni sunt aduși cu autocarele și microbuzele din Transnistria și sunt recompensați cu câte 20 de dolari pentru a vota multiplu, în favoarea mafioților și criminalilor. Acest lucru se întâmplă în condițiile în care diaspora noastră este împiedicată să voteze. Se urmărește anexarea Moldovei fostului spațiu sovietic, iar fraudarea prin care se urmărește legitimizarea dictaturii și criminalilor care stăpânesc astăzi Moldova se află în plină desfășurare”, a declarat Andrei Năstase, citat într-un comunicat de presă al Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr.

„Am demonstrat în 2018 că se poate. Că putem câștiga. Am ieșit masiv la vot și am învins propaganda, manipularea, minciuna. Vă îndemn să ieșiți la vot! Vă îndemn să susținem cu toții democrația care este astăzi în mare pericol. Putem câștiga! Putem vota mai mult decât pot ei fura! Nu stați în case, ieșiți la vot cu cei dragi, cu cei pe care-i iubiți și oferiți Chișinăului și Moldovei un viitor alături de Uniunea Europeană. Oferiți viitoarelor generații motive pentru a nu mai pleca din țară. Ieșiți la vot și scăpăm de ei! Ieșiți la vot și terminăm o dată cu ei! Ieșiți la vot! Astăzi este ziua în care ne facem singuri dreptate!”, a mai spus Andrei Năstase.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.