Președintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, fost viceprim-ministru și fost ministru al afacerilor interne, Andrei Năstase, anunță că îl va acționa în judecată pe președintele Igor Dodon pentru calomnie. Politicianul spune că va merge să-și facă dreptate în instanță pentru declarațiile făcute recent de șeful statului precum că Andrei Năstase, atunci când se afla în funcția de șef la MAI, ar fi încercat să preia mai multe scheme și ar fi luat mită. Liderul PPDA susține că este un om incoruptibil, iar declarațiile lui Igor Dodon fac parte dintr-o campanie de propagandă, transmite IPN.
Andrei Năstase declară că știe că Igor Dodon are imunitate în calitatea sa de președinte, dar menționează că oricum îl va acționa în judecată. „Dânsul poate se gândește la imunitatea de președinte atunci când aruncă în spațiul public niște minciuni. (...) Să știți că în cazul meu nu-l ajută niciun fel de imunitate. Îl acționez și în judecata civilă, mă adresez și în ceea ce privește sancționarea lui pentru calomnie. Voi merge până în pânzele albe, îl voi duce prin toate tribunalele acestei lumi. Poate că e devreme să-i spun, dar ceea de ce se teme, de aceea nu va scăpa”, a declarat fostul ministru în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune N4.
Andrei Năstase spune că nu există nicio înregistrare video la acest subiect, așa cum a declarat în spațiul public șeful statului. În plus, el dă asigurări că nu-l interesează schemele și că, dimpotrivă, a demascat mai multe asemenea scheme. „Sunt un om incoruptibil, un om de care nu se va lipi niciodată ceea ce-și dorește el și consilierii săi, generalii de la Moscova”, a continuat politicianul.
De asemenea, Andrei Năstase anunță că dosarul, care se referă la înregistrarea video apărută în spațiul public în care președintele Igor Dodon discută cu fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc despre o eventuală finanțare a Partidului Socialiștilor din Federația Rusă, a fost inițiat la denunțul lui. Fostul ministru spune că acest dosar a fost închis o perioadă, la pachet cu dosarul legat de uzurparea puterii în stat și numește acest fapt drept o înțelegere dintre Dodon și Plahotniuc. „După ce au fost închise aceste dosare, inclusiv cel privind uzurparea puterii în stat, am făcut toate demersurile necesare, a existat un procuror care a anulat acea ordonanță și astăzi dosarul pentru uzurparea puterii în stat, în care sunt vizați toți care făceau parte din vechiul regim, este în derulare”, a anunțat politicianul.
Liderul PPDA susține că a făcut demersurile necesare către Procuratură și, în consecință, a fost anulată și cealaltă ordonanță care se referă la închiderea dosarului ce se referă la finanțarea externă a Partidului Socialiștilor și trădare de patrie.