Președintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, declară că blocul ACUM va insista pe continuarea ședinței Parlamentului pentru a discuta despre inițiativele pe care le-a lansat anterior și nu va merge la discuțiile cu liderii altor partide parlamentare, anunțate de către președintele Igor Dodon pentru ziua de 2 aprilie, transmite IPN.
Liderul PPDA spune despre propunerea președintelui Igor Dodon de a organiza o întâlnire cu reprezentanții partidelor care au acces în Parlament, care ar putea să se producă la Președinție, că nimic nu obligă frecțiunile blocului ACUM să participe la această discuție. „În acest format, chiar este inutil să mergi acolo. La ce să mergi?”, a declarat Andrei Năstase în cadrul emisiunii „În profunzime” de la postul de televiziune PRO TV Chișinău.
Andrei Năstase spune că va insista pe continuarea ședinței parlamentare în cadrul căreia se va putea discuta pachetul de proiecte pe care l-a înregistrat anterior în legislativ. Potrivit lui, blocul ACUM preferă discuțiile transparente în Parlamentul țării celor purtate netransparent în diferite localuri.
Liderul PPDA a lăsat să se înțeleagă că între Partidul Socialiștilor și Partidul Democrat se discută pe marginea formării unei alianțe de guvernare.
Andrei Năstase este de părere că cel mai interesat de producerea alegerilor parlamentare anticipate ar fi liderul PDM, Vladimir Plahotniuc.
El se arată convins și după formarea celor două fracțiuni parlamentare, blocul ACUM va vor demonstra unitate.
„Până la urmă sunt două partide în acest bloc. S-a decis așa cum s-a decis... Eu sper că experiența noastră din cadrul alegerilor prezidențiale, locale și apoi parlamentare va fi una replicată și în Parlamentul Republicii Moldova”,
În opinia lui, esențial în acordul semnat de reprezentanții blocului politic ACUM este faptul că vor merge împreună și la alegerile locale din acest an.
Potrivit organizatorilor, la emisiune au fost invitați și liderii altor partide parlamentare. Maia Sandu a, președinta PAS, răspuns că nu poate participa din motive personale, iar Zinaida Greceanîi, președinta PSRM și Vladimir Plahotniuc, președintele PDM, nu au răspuns în niciun fel.