Liderul Mișcării Profesioniștilor „Speranța - Надежда”, Andrei Donică, spune că în campania electorală pentru alegerile locale va lupta pentru un scop concret: „să elibereze Primăria Chișinău de mafie”. În cadrul unui flash-mob organizat în fața Primăriei, Andrei Donică a venit cu mai multe acuzații și declarații referitoare la persoanele care ar sta în spatele actualului primar Ion Ceban, dar și pretinse legături cu persoane acuzate de organizarea „fabricilor de țigări” în Europa.
Andrei Donică a declarat că a depus actele pentru a se înregistra în calitate de candidat la funcția de primar al capitalei. Însă nu a fost admis în cursă pe motiv că era deja înregistrat în calitate de candidat pentru funcția de primar al satului Condrița. El a contestat hotărârea organului electoral, iar astăzi instanța urmează să emită o decizie. În opinia sa, verdictul judecătoriei va fi în favoarea sa.
Potrivit lui, în campania electorală din Chișinău se pune accentul pe ceea ce s-a făcut sau nu s-a făcut. Dar nu se acordă deloc atenție unei alte probleme. „Problema lui Ion Ceban este că pe el îl înconjoară oameni foarte-foarte dubioși. Astăzi voi spune concret cine este în spatele primarului general. Cu toate că în ultimul timp se vehiculează, inclusiv și partidul de guvernare accentuează, că primarul general este proiectul FSB-ului, a rușilor, vreau să vă informez că nu este chiar așa. Ceea că discută cu rușii este foarte puțin spus, deoarece ce am văzut cu ochii mei și ce am înțeles e că cea mai mare problemă este că în spatele lui Ion Ceban stă direct Serghei Iaralov, care este persoana de încredere a lui Vladimir Plahotniuc”, susține liderul Mișcării Profesioniștilor „Speranța - Надежда”.
Andrei Donică l-a mai acuzat pe Ion Ceban că este „partenerul mafiei țigărilor și drogurilor”. „Concret vreau să vă spun că aici în fotografii sunt persoane cu care Ion Ceban în parteneriat se ocupă cu diferite combinații urâte, foarte. Concret, vedeți în fotografii fabrica de țigări. Alături este o fotografie cu Mihail Railean, alias Zobar. Această persoană este, de fapt, responsabilă de fabricile de țigări din Europa. Oamenii ăștia nu fac contrabandă de țigări din Moldova în Europa. Ei au altă schemă: construiesc fabricile în Europa, lucrează câteva luni, apoi le mută locul. Anume Mihail Railean, alias Zobar, este deja condamnat în Belgia la 7 ani de zile (detenție), este în căutare generală în România, dar de fapt stă bine în Moldova, în casă de milioane”, afirmă Andrei Donică.
Potrivit lui Donică, o altă persoană este Sergiu Capșa, care ar fi responsabil de logistica fabricilor, de racolarea lucrătorilor. „Este o persoană din lumea criminală, responsabilă în acest cerc de domenii concrete. Și acum, cel mai important lucru, ultima persoană, care este Perciun Vitalie. Pe acest personaj l-am văzut nenumărate ori personal în Primărie. Este persoana de legătură directă cu primarul general, Ion Ceban. Da, pe primarul general, Ion Ceban, nu o să-l vadă nimeni nici cu Mihail Railean, nici cu Capșa – eu personal nu l-am văzut, dar anume cu Perciun Vitalie. Acesta este persoana de legătură și partenerul de bază al lui Ion Ceban,”, a declarat liderul Mișcării Profesioniștilor „Speranța - Надежда”.
Andrei Donică susține că intrarea lui Vitalie Perciun în Primărie a fost „legalizată” prin faptul că este președintele Asociației Patronale a Dezvoltatorilor Imobiliari. „Perciun Vitalie este anume persoana responsabila care se ocupă inclusiv cu fabricile de țigări din Europa. Perciun este persoana directă care are legătură cu primarul general. Or, primarul general direct niciodată nu o să se implice în aceste lucruri. Doar cu Perciun, prin el se fac toate mișcările, inclusiv cu imobilele, inclusiv cu fabrica de țigări. Ceban are interes financiar”, mai afirmă Andrei Donică.
Candidații la funcția de consilieri municipali pe listele înaintate de Mișcarea Profesioniștilor „Speranța - Надежда” au fost înregistrați. Consiliul electoral al circumscripției electorale municipale Chișinău nu l-a admis însă pe Andrei Donică în cursa electorală pentru șefia capitalei. Motivul refuzului a fost faptul că fusese deja înregistrat în calitate de candidat la funcția de primar al saltului Condrița. Hotărârea Consiliului a fost contestată în instanță, iar Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani urmează să pronunțe astăzi.