Am decis să mă implic în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru că nu puteam sta deoparte. Declarația aparține guvernatoarei Băncii Naționale, Anca Dragu. Șefa BNM spune că a acceptat această funcție pentru că deține experiența necesară pentru a ajuta Republica Moldova să se apropie de comunitatea europeană pe domeniul sistemului financiar-bancar, notează IPN.
Anca Dragu a fost desemnată guvernatoare a Băncii Naționale a Moldovei prin decizia Parlamentului Republicii Moldova, pe data de 22 decembrie 2023, având o carieră impresionantă atât în România, cât și la nivel european și internațional. Șefa BNM spune că a acceptat această funcție pentru a contribui la procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.
„Punctul de cotitură a fost atunci când Moldova a început eforturile pentru a adera la Uniunea Europeană. Este un moment crucial, unic, un moment pe care nu-l așteptam acum câțiva ani și pentru a atinge acest deziderat, fiecare dintre noi care poate face ceva, trebuie să facă un efort. Nu puteam sta deoparte. Erau importante atuurile pe care eu le aduceam la conducerea Băncii Naționale a Moldovei”, a spus Anca Dragu în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.
Anca Dragu spune că experiența României în procesele de preaderare poate fi utilă Republicii Moldova, iar obiectivul său la șefia BNM este asigurarea independenței și integrității instituției.
„Știu ce înseamnă sistem bancar pentru că am început activitatea acum 27 de ani la Banca Națională a României. Știu ce înseamnă instituții europene, negociere pentru aderare, ce trebuie să faci în acest proces și ce să nu faci. Am văzut ce s-a întâmplat în procesul de preaderare în România și în procesul imediat de după aderare. Știu ce înseamnă instituții internaționale financiare, FMI. Cred că aduc o serie de informații și cunoștințe utile în acest moment Republicii Moldova, care se află în acest proces clar și sper ireversibil de integrare europeană”, a mai spus guvernatoarea Băncii Naționale.
Anca Dragu a fost prima femeie din România care a deținut mandatul de președinte al Senatului (2020 – 2021), precum și a doua femeie din istoria României în funcția de ministru al Finanțelor Publice (2015 – 2017). A activat mai bine de zece ani ca economist la biroul local și regional al Fondului Monetar Internațional (2001-2013).