Anatolie Prohniţchi: Politicienii actuali vor fi taxaţi de către generaţiile viitoare

Politicienii de astăzi au comis numeroase greşeli prin criza politică pe care au creat-o. Dacă nu-i vor penaliza actualii alegători, atunci vor fi taxaţi de către generaţiile viitoare, a menţionat preşedintele Partidului Verde Ecologist, Anatolie Prohniţchi, în cadrul dezbaterii publice „Cultura crizei politice: viziuni şi roluri ale partidelor extraparlamentare în procesul de depăşire şi de comunicare cu societatea”, organizată de Agenţia de presă IPN.

Politicianul a subliniat că după 8 ani de guvernare a unei puteri, ca şi după 3 ani de guvernare a altei puteri, alegătorii au fost mereu minţiţi, deoarece nu a fost respectată şi îndeplinită nicio promisiune politică făcută în cadrul campaniilor electorale. „Copiii, nepoţii şi strănepoţii le vor aminti politicienilor de aceşti paşi nesimţiţi, de aşa comportament iresponsabil. Politicienii, în campanii electorale au promis foarte mult, însă, după ce şi-au ales structurile parlamentare şi executive, au uitat de alegători”, a subliniat Anatolie Prohniţchi.

Preşedintele ecologist a spus că actualele partide au un comportament iresponsabil şi prin negocierile pe care le poartă pentru crearea unei noi majorităţi parlamentare. El a declarat că negocierile trebuie să fie duse de către liderii politici şi nu de către reprezentanţi ai partidelor, iar, după ce sunt stabilite unele poziţii, să le comunice societăţii, îndeplinindu-şi promisiunea că vor fi deschişi pentru cetăţeni. Astfel, s-a forma şi o platformă de dialog cu societatea.

Dezbaterea „Cultura crizei politice: viziuni şi roluri ale partidelor extraparlamentare în procesul de depăşire şi de comunicare cu societatea” este a 14-a din ciclul de dezbateri publice desfăşurate de Agenţia de presă IPN în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Proiectul este susţinut de către Fundaţia germană „Hanns Seidel”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.