Anatol Şalaru: Soluţia e să aducem la noi România şi Europa

Fostul vicepreşedinte al Partidului Liberal și ex-ministru al apărării, Anatol Şalaru, a format un grup de inițiativă pentru crearea unui nou partid de dreapta, din care fac parte deputații liberali Artur Gutium și Vladimir Cernat, dar şi foşti parlamentari, miniştri, funcţionari publici de rang înalt. Anunțul a fost făcut de către fostul fruntaș liberal în cadrul emisiunii „În PROfunzime”, la  postul de televiziune PRO TV Chişinău, transmite IPN.

Anatol Şalaru a precizat că este susținut de către actuali şi foşti oficiali din România şi de la Bruxelles: „Avem susținerea externă. Am avut discuții cu diferite persoane de acolo, nu doar cu Traian Băsescu, cu diferiţi oficiali europeni, care sunt îngrijorați de ce se întâmplă cu partidele de dreapta de la noi. Ei sunt gata să ne acorde sprijinul lor”, a spus Şalaru.

„Soluţia este să aducem la noi România şi Europa. Trebuie să convingem oamenii, ca numărul unioniștilor să devină mai mare. Atunci când vom fi siguri că numărul unioniștilor este mai mare de 51 la sută, vom vorbi despre înfăptuirea unirii. Dar trebuie să facem acest lucru prin fapte concrete, nu prin lozinci. Este mai convingătoare o autostradă Chişinău-București decât toate lozincile. România este gata să investească în continuare la noi”, a spus Anatol Şalaru.

Acesta s-a arătat încrezător de reușitele formațiunii pe care o formează. „La 25 de ani formasem şi conduceam cenaclul „Mateevici”, care a stat la baza Mişcării de eliberare naţională. Sunt mulţi oameni de valoare, care nu s-au regăsit în alte formaţiuni politice. Sunt fruntaşi ai acestei mişcări, foşti lideri ai Frontului Popular. Ne propunem să creăm  o formaţiune cu potenţial de creştere, care va accede în Parlament”, a mai spus Anatol Şalaru.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.