ANAT roagă să se organizeze o ședință extraordinară a Parlamentului

Reprezentanții Asociației Naționale a Agenților Economici de Turism din Moldova fac apel către autorități să convoace o sesiune extraordinară a Parlamentului pentru a vota în lectură finală proiectul care extinde, până pe 30 septembrie 2022, termenul de restituire a plăților către călători pentru serviciile neprestate din cauza pandemiei. În caz contrar, spun ei, multe companii vor ajunge în insolvabilitate sau vor cheltui toți banii câștigați pentru avocați, judecăți și penalități de întârziere.

Termenul în vigoare expiră la 31 decembrie. Într-o conferință de presă la IPN, președinta ANAT, Anna Colța, a declarat că nu este clar de ce proiectul care prevede extinderea termenului de restituire a plăților către turiști nu a fost propus spre votare în lectură finală. Or, acesta avea toate avizele necesare, iar în primă lectură a fost susținut de 68 de deputați.

Anna Colța a făcut apel către președintele țării, Maia Sandu, către președintele Parlamentului, Igor Grosu, și către fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate să sprijine industria turismului, să o ajute să iasă din impas, ca să-și poată onora plățile către clienți pentru serviciile neprestate. Acești bani au mers către furnizori de servicii turistice de peste hotare. Unii dintre ei, cum este și Mouzenidis Travel Grecia, cu o cotă de aproximativ 70% pe piața din Republica Moldova, și-au anunțat sistarea activității  și întreruperea deservirii turiștilor cu pachete turistice deja achitate, fără să restituie plățile în avans. Situația nu s-a rezolvat nici acum.

„Insistent rugăm să se organizeze o ședință extraordinară a Parlamentului Republicii Moldova, de urgență, și să votați în lectura a doua proiectul cu numărul de înregistrare 382, din 2 decembrie 2021, care este considerat de mediul de afaceri strict necesar pentru consumatori și agenții economici de turism din Republica Moldova”, a notat președinta Asociației.

Anna Colța a mai spus că anul 2021 a fost dificil, cu restricții, curse anulate și alte impedimente. Fluxul de turiști a scăzut semnificativ. Agenții economici au reușit să lucreze doar o lună și jumătate cu Grecia. Până pe 5 iulie, cetățenii moldoveni au avut restricții de călătorie în această țară.

Potrivit Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, agențiile turistice din Republica Moldova datorează aproximativ 1,1 milioane de euro turiștilor pentru vacanțele anulate din Grecia.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.