Coaliţia Pro-Europeană a obţinut pe parcursul unui an de aflare la guvernare multe realizări, dar a comis şi unele greşeli, care i-au ştirbit imaginea. Concluzii în acest sens au fost formulate de către invitaţii emisiunii „Fabrika” de vineri seara de la postul de televiziune „Publika TV”, transmite IPN.
Analistul politic, Olga Nicolenco, a enumerat câteva probleme pe care coaliţia nu le-a rezolvat: corupţia, lipsa locurilor de muncă, regiunea transnistreană, situaţia din Găgăuzia şi securitatea statului. „Republica Moldova ar putea să-şi piardă rolul de copil răsfăţat al Parteneriatului Estic. Ucraina este cu mult mai atractivă pentru UE, iar după alegerile preşedintelui Poroşenko, care este unul vădit proeuropean, UE ar putea să nu mai acorde aceiaşi atenţie Moldovei şi să-şi concentreze atenţia asupra statului vecin. Aşa că politicienii de la Chişinău ar trebui să gestioneze şi să profite la maxim de poziţia pe care o are Moldova în Parteneriatul Estic”, a spus Nicolenco.
Pe de altă parte, expertul în drept internaţional, Vitalie Gămurari, consideră că guvernarea de la Chişinău a obţinut succese remarcabile. "Este un an de succes. Rezultatul reformelor întreprinse de guvernare le vom simţi peste câţiva ani. Toate succesele nu se datorează doar acestei guvernări, dar şi celor precedente de la 2009 încoace. Mă bucur că se vorbeşte deschis despre probleme. Un alt capitol de succes este şi libertatea de exprimare şi libertatea presei", a conchis Vitalie Gămurari.
Jurnalistul Valentin Buda, de asemenea a lăudat actuala guvernare şi susţine că merită să-i mai fie acordată o şansă la alegerile din toamnă, mai ales pentru apropierea de UE. „Dacă cineva ar fi spus cu 4 ani în urma că într-un interval atât de scurt vom avea regim liberalizat de vize şi vom semna Acordul de Asociere cu UE, am fi zis că vorbeşte din domeniul fantasticului. Nota pentru politica externă este una pozitivă. Obiectivul maxim care trebuia atins, a fost reuşit. Nu putem demola o construcţie care a reuşit multe pentru Moldova. Moldova nu doar că merită o Coaliţie Europeană, aceasta merită a fi îmbunătăţită, întărită. Cred într-un potenţial al Republicii Moldova pe care doar o Coaliţie Europeană îl poate valorifica", a conchis Buda.
Invitatul permanent al emisiunii, Cristian Tabără, consideră cea mai mare realizare a coaliţiei de la guvernare faptul că a făcut faţă provocărilor. „Oamenii trăiesc liniştit, lucrurile se desfăşoară în linişte, nu a fost bătut nimeni, nu s-au încăierat pe 9 mai, cum se făceau pronosticuri. Şi asta datorită faptului că cineva gestionează cu cap situaţia”, a precizat Tabără.
Guvernul actual al Republicii Moldova a fost instalat pe 31 mai 2013, după depăşirea unei crize politice profunde. Coaliţia Pro Europeană de la guvernare este formată de către Partidul Liberal Democrat, Partidul Democrat şi Partidul Liberal Reformator.