Analişti economici susţin că majorarea tarifelor nu este urmată de o creştere a calităţii serviciilor în transportul public

Calitatea serviciilor în transportul public urban din municipiul Chişinău nu va creşte odată cu majorarea tarifelor, consideră analiştii economici Veaceslav Ioniţă şi Valeriu Prohniţchi. Într-un interviu acordat www.moldova.org, analistul Valeriu Prohniţchi a declarat că, cel puţin pe termen scurt, calitatea serviciilor în transport nu va creşte esenţial. Ultima majorare a tarifelor nu are nici o legătură cu schimbarea mentalităţii şoferilor şi nu este suficientă pentru renovarea parcului transportului public urban. Totuşi, acum consumatorii ar trebui să fie mult mai predispuşi să-şi ceară drepturile şi, poate că pe termen lung, calitatea serviciilor va creşte. Veaceslav Ioniţă, de asemenea, este de părerea că sistemul creat în R. Moldova nu permite corelarea raportului „preţ şi calitate”, acestea existând independent. Sursa citată mai susţine că, în acest caz, preţul se fixează nu după anumite raţionamente economice, dar din considerente neoficiale. Astfel, problema tarifelor se transformă, din una economică, în una de natură politică. În acelaşi timp, potrivit lui Valeriu Prohniţchi, nu este exclus că, înscriindu-se în lanţul de creşteri al preţurilor din ultima jumătate de an, majorarea tarifelor la transportul public va determina activizarea sindicatelor pentru a obţine majorarea suplimentară a salariilor. Prohniţchi susţine că în timpul apropiat nu vor fi operate noi majorări la călătoria în transportul public urban din Chişinău, în timp ce Veaceslav Ioniţă afirmă că, în condiţia în care lipseşte o metodologie adecvată de calcul al tarifelor, ne putem aştepta la orice. De la 1 august, chişinăuienii achită 1 leu pentru o călătorie cu troleibuzul, 2 cu autobuzul şi 3 lei cu maxi-taxi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.