Ana Ursachi: Calea spre purificarea sistemului justițiar o va deschide о nouă clasă politică

Cunoscuta avocată Ana Ursachi consideră că pentru ca în Moldova să înceapă veritabile reforme în domeniul justiției se cere prezența unei majorități parlamentare pro-europene. Despre aceasta ea a declarat în cadrul emisiunii „Spațiul Libertății” cu Lilia Burakovski.

Ana Ursachi a relatat că regimul edificat și controlat în prezent de oligarhul fugar Vlad Plahorniuc, este o moștenire grea, inclusiv în domeniul justiției, avându-se în vedere și dosare de rezonanță fabricate, și cercul vicios al răspunderii colective, și multe altele.

„Țara are nevoie de o majoritate parlamentară integră, pro-europeană. Doar în cadrul unui asemenea aranjament vor putea fi adoptate legi care vor contribui începutului reformelor. Tot ce s-a numit până acum „reforme” poate fi luat în ghilimele fără ezitare, deoarece nu se bucură de credibilitate nici la cetățenii Moldovei, nici la partenerii externi”, a menționat avocata.

Apărătoarea drepturilor omului crede că activitatea procurolui general e sabotată în cadrul procuraturii, pentru ca cei care se fac vinovați de apariția la comandă a unor dosare politice să poată evita răspunderea.

„În timpul regimului Plahotniuc și după ce Dodon a intrat în regim de epuizare după anul 2019, în sistemul judiciar, de procurori și de avocatură, au existat înalți funcționari care acum sabotează activitatea pe segmentul care le revine. Urmările activității persoanelor care îl servesc pe Plahotniuc ne vor dăuna multă vreme, dacă nu vor fi luate măsuri de purificare a sistemului. Calea spre purificare o va trasa o nouă clasă politică, o nouă clasă în sistemul judiciar, o nouă clasă în procuratură, o nouă clasă în avocatură”, consideră Ana Ursachi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.