Ana Bantoş: Mihai Eminescu reprezintă continuitatea noastră

„Poetul Mihai Eminescu reprezintă continuitatea noastră, iar în spaţiul creaţiei eminesciene ne regăsim cu toţii”, susţine criticul şi istoricul literar Ana Bantoş. În cadrul unei conferinţe dedicate creaţiei eminesciene, desfăşurată la Casa Limbii Române „Nichita Stănescu”, Ana Bantoş, a declarat că datorită varietăţii creaţiei sale Eminescu este considerat o performanţă universală. Evenimentul a întrunit critici literari, profesori universitari, artişti plastici, dar şi elevi, transmite IPN.

Ana Bantoş, care este şi organizatoarea evenimentului, a declarat că manifestaţia este un bun prilej de a reflecta asupra continuităţii culturii româneşti. „Au trecut diverse perioade, dar Eminescu rămâne. Este valoarea la care ne-am raportat, mai ales în perioada renaşterii naţionale, ne-am regăsit în universul eminescian şi l-am avut în fruntea mişcării noastre. Şi ne regăsim şi astăzi,c ând societatea noastră trece prin nişte convulsii, convulsii de care era contaminată şi societatea în care a trăit Eminescu”, a mai precizat Ana Bantoş.

Totodată, la Casa Limbii Române, cu ocazia Zilei Naţionale a Culturii şi a aniversării  lui Mihai Eminescu a fost inaugurată expoziţia Iraidei Ciobanu, artistă plastică. Vernisajul „Lacul codrilor albastru” cuprinde circa 30 de tablouri ale artistei, inspirate din creaţia lui Mihai Eminescu. Iraida Ciobanu a spus că spiritul patriotic, demnitatea şi profunzimea gândului eminescian vor fi mereu actuale.

Cu ocazia celebrării a 166 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, la Casa Limbii Române, elevi de la mai multe licee din capitală au îmbrăcat haine de epocă şi au citit din proza lui Mihai Eminescu.

  • ana bantos despre creatia eminesciana.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.