„Înaintea constituirii frontului de stânga, ar fi recomandabil ca PSRM și PCRM să-și clarifice relațiile în privința actelor comise de trădare și încălcare a prevederilor constituționale referitoare la neutralitate. At fi bine ca clarificările respective să fie transparente, astfel încât opinia publică să se poată convinge că viitoarea coaliție a comuniștilor și socialiștilor este una temeinică, bazată pe principii și valori...”
---

Reanimarea după hibernare

În ajunul alegerilor parlamentare anticipate are loc reanimarea unor forțe politice aflate într-un fel de moarte clinică. Este și cazul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM). Fiind solicitat de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) de a participa împreună în cadrul unui bloc electoral la alegeri, PCRM a decis să-și etaleze poziția față de unele evenimentele de actualitate. Un eveniment de referință a servit participarea militarilor moldoveni la exercițiul DACIA 21 LIVEX, desfășurat în România sub auspiciile NATO, cu scopul de a confirma “capacitatea Armatei României de a-și angaja capabilitățile în operații defensive, precum și disponibilitatea permanentă a structurilor aliate și partenere de a disloca rapid efective credibile pentru realizarea apărării în fața oricărei potențiale amenințări la adresa securității naționale”. În circumstanțele menționate, după consultarea presei, conducerea PCRM a concluzionat că singurul potențial agresor împotriva României ar putea fi Rusia, care este partenerul strategic al Republicii Moldova. De aceea, PCRM a condamnat participarea militarilor moldoveni la exercițiul menționat.

Deducția liderilor PCRM ar putea să fi corectă, dar în cazul dat contează altceva – ardoarea cu care liderii PCRM s-au dedat speculațiilor propagandistice, precum că pentru președintele Maia Sandu “dorința ambasadorului SUA este mai presus de propriul jurământ prezidențial de a menține suveranitatea poporului moldovenesc, mai presus de Constituție, care proclamă statutul de neutralitate al statului moldovenesc. Și acest statut exclude probabilitatea de a trimite membri ai Armatei Naționale la exercițiile, care sunt conduse de unul dintre blocurile militare. În acest caz, NATO.” 

Atunci când liderii PCRM, alături de cei ai PSRM, afirmă că diplomații SUA influențează deciziile conducerii Republicii Moldova, ar trebuie să prezinte măcar niște dovezi cât de cât convingătoare. Altminteri, declarațiile lor nu sunt decât niște bârfe. În acest sens, ne amintim că în ajunul vizitei președintelui Putin în Republica Moldova pentru a semna Memorandumul Kozak, în noiembrie 2003, președintele Vladimir Voronin s-a întâlnit cu ambasadorul SUA, Heather Hodges. Nu putem ști ce au discutat ambasadorul SUA cu Voronin, dar după acea întâlnirea președintele moldovean i-a anulat zborul lui Putin spre Moldova, provocând un scandal fără precedent în relațiile cu partenerul strategic. Actualmente, pentru a face convingătoare acuzațiile la adresa președintelui Maia Sandu, liderul PCRM ar trebui să ne confirme că decizia de a-l umili într-un hal fără de hal pe președintele Putin a luat-o sub influența ambasadorului SUA. Dacă ar face-o, ar deveni cumva credibil. Ar putea împărtăși opiniei publice și argumentele cu care ambasadorul SUA l-a convins. 

De fapt, opinia publică nu are nevoie de mărturiile liderilor PCRM sau PSRM privind influența străină în Republica Moldova. Există documente care arată că, de exemplu, trădarea PCRM de către actualii lideri ai PSRM nu a fost pusă la cale de ambasadorii străini, dimpotrivă pregătirea acelei trădări le-a fost raportată ambasadorilor de către făptași cu mult înainte de a se produce.

Cine a pus bazele cooperării Republicii Moldova cu NATO?

Este evident că retorica eventualului bloc electoral al PSRM cu PCRM va fi asemănătoare retoricii actualei majorități parlamentare PSRM-Șor, care lansează invective la adresa ambasadorilor UE și SUA în Republica Moldova. În acest sens, îndemnul liderului PSRM, Igor Dodon, către partidele de stânga de a forma un bloc comun pentru a nu admite victoria dreptei și a nu “ceda țara noastră planurilor NATO, este vădit îndreptat spre polarizarea opiniei publice pe criterii geopolitice. Aici patetismul liderul PSRM ajunge la paroxism: “va deveni Moldova o platformă militară pentru NATO sau nu?”

Însă în comunicarea cu cetățenii, cât și în procesul constituirii blocul PSRM-PCRM, liderii celor două formațiuni ar trebui să clarifice cine totuși a pus bazele cooperării practice cu NATO, în special, a participării Republicii Moldova la diferite exerciții militare și campanii sub egida NATO? Liderul PSRM, spre deosebire de cel al PCRM, ar putea să-și amintească că o astfel de cooperare a început-o și dezvoltat-o chiar eventualul partener – PCRM, pe când deținea întreaga putere în Republica Moldova. Aceasta fiindcă, în perioada cooperării extrem de intense cu NATO, liderul PSRM deținea una din cele mai înalte funcții în Guvern, iar colega sa – Zinaida Greceanîi, a semnat documente necesare pentru implementarea deciziilor PCRM privind cooperarea cu NATO. Iată doar câteva exemple:  

• la 3 iulie 2003, Parlamentul, controlat de majoritatea constituțională a PCRM, a votat hotărârea nr. 276-XV cu privire la participarea militarilor Armatei Naționale la operațiunile internaționale post-conflict cu caracter umanitar în Irak. NATO s-a alăturat operațiunilor din Irak ale coaliției în frunte cu SUA începând cu 22 septembrie 2004. Până în 2008, majoritatea PCRM a votat în total 6 hotărâri de acest fel pentru asigurarea rotației militarilor moldoveni în Irak;
• la 31 iulie 2006, Parlamentul, controlat de majoritatea PCRM, a aprobat decizia privind desfășurarea exercițiilor militare Cooperative Longbow/Lancer 2006 în comun cu NATO pe teritoriul Republicii Moldova. Exercițiile s-au desfășurat în perioada 11-29 septembrie 2006 cu participarea militarilor din 9 țări membre NATO;
• la 4 octombrie 2007, șeful statului și liderul PCRM, Vladimir Voronin, a găsit o justificare pentru participarea militarilor moldoveni la exercițiile organizate de NATO. În acest sens, Vladimir Voronin a lansat inițiativa reformării Armatei Naționale (AN) pentru a putea fi antrenată în exercitarea misiunilor pacificatoare la cererea organizațiilor internaționale. În acest sens, pentru a-i ridicarea potențialul de participare la misiuni internaționale, partenerii externi, inclusiv NATO, erau încurajați să invite militarii moldoveni să participe în cadrul aplicațiilor și exercițiilor internaționale etc.

Vedem că în perioada guvernării PCRM statutul de neutralitate al Republicii Moldova nu reprezenta vreun impediment în procesul de cooperării cu NATO. Este adevărat că unul dintre actualii fruntași ai PSRM, însărcinat cu funcții propagandistice, se revolta pe atunci împotriva politicii promovate de Vladimir Voronin, reproșându-i că a încălcat statutul de neutralitate de nenumărate ori: „... deschiderea Centrului de Informare NATO; modernizarea aerodromului militar din Mărculești în conformitate cu standardele NATO; desfășurarea, contrar prevederilor Constituției, a exercițiilor militare Cooperative Longbow / Lancer 2006 cu NATO și trimiterea de militari moldoveni în ajutorul Statelor Unite și NATO în Irak”.

S-ar părea că reproșurile invocate mai sus pot servi drept justificare pentru trădarea PCRM-ului de către actualii lideri ai PSRM. Dar nu este așa. Una dintre figurile centrale ale PSRM – Zinaida Greceanîi, deținea funcția de prim-ministru în perioada când a fost dublat numărul contingentului militarilor moldoveni în Irak. Greceanîi a semnat hotărârea nr.951 din 11 august 2008 cu privire la asigurarea măsurilor organizatorice și a condițiilor necesare pentru participarea militarilor Armatei Naționale la operațiunile internaționale post-conflict cu caracter umanitar din Irak. Adjunctul Zinaidei Greaceanîi – Igor Dodon, care deținea funcția de prim-viceprim-ministrul, nu s-a revoltat atunci împotriva încălcării statutului de neutralitate a Republicii Moldova.

Concluzii

Ieșirea din hibernare a PCRM, în ajunul alegerilor parlamentare anticipate, este însoțită de crize amnezice. Pe de o parte, liderii PCRM afirmă că nu au uitat nimic din ceea ce au făcut potențialii parteneri de coaliție, inclusiv trădarea. Pe de altă parte, liderii PCRM au uitat că au fost cei care au deschis calea spre o largă cooperare a Republicii Moldova cu NATO, care nu contravenea în niciun fel statutului de neutralitate a Republicii Moldova.

În situația examinată ar putea fi vorba despre un caz clinic, mai periculos decât o simplă amnezie. Vorba e că, de obicei, se dau uitării faptele reprobabile, iar cele pozitive sunt invocate cu orice ocazie potrivită, mai ales în ajun de campanii electorale. Incontestabil, cooperarea Republicii Moldova cu NATO poate fi trecută la capitolul success stories, cu care s-ar putea mândri, deopotrivă, atât liderul PCRM, Vladimir Voronin, cât și liderii PSRM, care l-au trădat – Igor Dodon și Zinaida Greceanîi.   

Recomandare

Înaintea constituirii frontului de stânga, ar fi recomandabil ca PSRM și PCRM să-și clarifice relațiile în privința actelor comise de trădare și încălcare a prevederilor constituționale referitoare la neutralitate. At fi bine ca clarificările respective să fie transparente, astfel încât opinia publică să se poată convinge că viitoarea coaliție a comuniștilor și socialiștilor este una temeinică, bazată pe principii și valori.