AMN susţine că în pragul alegerilor locale Puterea amplifică hărţuirea Opoziţiei

Fracţiunea parlamentară Alianţa „Moldova Noastră” (AMN) cere guvernanţilor să renunţe imediat şi definitiv la metodele totalitare, care îngrădesc libertăţile cetăţenilor. Liderul AMN, Serafim Urecheanu a făcut vineri, 16 martie, o declaraţie în acest sens în plenul Parlamentului. Potrivit lui Urecheanu, este evident că R. Moldova pierde acele realizări democratice, pe care le-a avut la începutul acestui deceniu. Actuala coaliţie de guvernământ şi-a pregătit pentru apropiatele alegeri un sistem camuflat la suprafaţă, dar care ascunde un control dur şi direct asupra autorităţilor electorale şi a celor din audiovizual, asupra autorităţilor locale şi a resurselor administrative, asupra organelor de drept şi de justiţie, în general. Referitor la implicarea politică a sistemului afacerilor interne, Urecheanu a prezentat un document emis de comisarul poliţiei din raionul Cimişlia, Ion Rotaru, în textul căruia se spune că lideri politici şi deputaţi efectuează vizite şi organizează întruniri, sancţionate sau nesancţionate, care întrerup, neîntemeiat, activitatea colectivelor de muncă. Liderul AMN susţine că există tot mai multe semnale din diferite raioane, de la membri ai diferitor partide, care demonstrează că de această dată se aplică din timp, şi mai dur, presiuni de toate tipurile asupra potenţialilor candidaţi la alegerile locale. Totodată, şi aplicarea tacticii de fabricare a dosarelor la comanda Puterii împotriva liderilor Opoziţiei a luat o amploare nemaivăzută. Urecheanu a menţionat la finele discursului său că timpul acestor trucuri ieftine a trecut. „Puterea este a poporului şi cei care încearcă să o obţină prin şantaj şi presiune, foarte degrabă, vor răspunde în faţa acestui popor”, a conchis liderul AMN. Recent, şeful Misiunii OSCE în Moldova, Ambasadorul Louis O’Neill, a îndemnat autorităţile moldovene să asigure condiţii egale pentru activitatea partidelor politice înainte de apropiatele alegeri locale, ce-ar urma să aibă loc în iunie curent. „Sunt profund îngrijorat pentru că impedimentele pe care par să le confrunte astăzi partidele de opoziţie ar putea avea implicaţii grave asupra capacităţii lor de a se angaja în activităţi politice, incluzând pregătirile pentru apropiate alegeri locale”, a declarat Ambasadorul O’Neill după o întrevedere cu preşedinţii a şase partide de opoziţie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.