AMN, indignată de atitudinea guvernării faţă de lupta cu traficul de droguri
Alianţa „Moldova Noastră” (AMN) se arată indignată de atitudinea guvernării faţă de lupta cu traficul de droguri, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat al formaţiunii.
Veaceslav Untilă, prim-vicepreşedintele AMN, a declarat joi, 16 iulie, într-o conferinţă de presă, că guvernarea comunistă a ignorat un şir de propuneri importante ale experţilor străini, îndreptate spre îmbunătăţirea situaţiei din domeniul combaterii traficului de droguri, iar ca rezultat, starea de lucruri s-a înrăutăţit considerabil.
AMN spune că a intrat în posesia unui document, adresat preşedintelui Vladimir Voronin de către secretarul Consiliului Suprem de Securitate, Ion Morei. „În acest document, Ion Morei îl informează pe Vladimir Voronin că, în septembrie 2007 în Moldova, a lucrat un grup de experţi străini în domeniul anti-drog, care au recomandat: elaborarea unei strategii de stat pentru combaterea traficului de droguri, crearea a două-trei structuri specializate anti-drog la nivel regional, dar şi crearea unei baze de date specializate în domeniu”, se mai spune în comunicatul redactat de AMN.