AMN îl acuză pe preşedintele Voronin de uzurparea puterii în stat
În R. Moldova, gruparea în frunte cu preşedintele Vladimir Voronin comite acte grosolane, pasibile de a fi calificate drept uzurpare a suveranităţii poporului, exercitare a Puterii în nume propriu şi cu dispreţ faţă de Constituţie, se spune într-o declaraţie a fracţiunii parlamentare a Alianţei „Moldova Noastră”, citită în plenul Parlamentului, vineri, 16 februarie, de deputatul Alexandru Lipcan.
Potrivit declaraţiei, liderul comunist nici măcar nu ascunde că ţine totul în mâini de fier şi răspunde pentru toate.
Drept argument, se menţionează şedinţa din 22 decembrie a Consiliului Suprem de Securitate (CSS), în cadrul căreia au fost puse în discuţie 2 chestiuni. Prima viza exploatarea subsolului, iar a doua – participarea militarilor moldoveni la acţiunile post-conflict din Irak. De fapt, a spus el, CSS, potrivit legislaţiei, este un organ consultativ ce prezintă recomandări preşedintelui RM.
Potrivit declaraţiei, agenda Consiliului de Securitate din 22 decembrie ilustrează următoarea metodă: se ia o temă din gama largă de interese ale grupărilor ce stau în spatele conducerii de vârf, cum ar fi exploatarea subsolului. „Mai întâi, se elaborează schema de satisfacere a acestor interese – de exemplu, identificarea şi eliminarea concurenţilor de tot felul, legali şi ilegali, centrali şi locali – de la mari companii cu capital străin până la hoţii mărunţi de lut, furat din carierele micilor localităţi. Apoi, tema se ridică la rangul de problemă de securitate a statului, chiar dacă e vorba de simple cariere şi afaceri, pe care au pus ochiul capitaliştii comunişti. Tema a fost umflată ca să sune în felul următor – „asigurarea legalităţii, securităţii economice şi ecologice în domeniul exploatării subsolului”. Iar în final vine partea aplicativă – o decizie abuzivă a CSS pe care o iau sub chipiu fără crâcnire cu toţii: prim-ministru, procuror, primar şi poliţist de sector”.
Fracţiunea Alianţa “Moldova Noastră” consideră decizia respectivă a CSS drept o mostră de aplicare a cultului personal rău camuflat, care răstoarnă reprezentarea despre sistemul democratic de guvernare. Constituţia şi Legea cu privire la Guvern stipulează că de politica internă şi externă răspunde numai Executivul, şi numai în faţa Parlamentului. Iar uzurparea puterii în stat se califică drept cea mai gravă crimă împotriva poporului şi reprezintă adevărata problemă, ce afectează securitatea naţională, se spune în declaraţie.