AMN consideră aberantă solicitarea PCRM de a amâna validarea alegerilor pentru funcţia de primar al capitalei
Alianţa „Moldova Noastră” consideră o aberaţie, atât din punct de vedere juridic, cât şi moral, cererea depusă la 20 iunie, la Judecătoria Centru a capitalei, prin care reprezentantul Partidului Comuniştilor solicită amânarea validării alegerilor primarului general al capitalei. Declaraţia AMN a fost făcută publică joi, 21 iunie, în plenul Parlamentului, de deputatul AMN, Leonid Bujor.
Potrivit AMN, acest eveniment demonstrează o dată în plus agonia în care a căzut conducerea PCRM. Punând la îndoială rezultatele scrutinului, comuniştii uită că anume ei au comis şi au admis numeroase încălcări, au aplicat cele mai murdare procedee electorale, au utilizat mass-media publice; au implicat fără precedent factorul administrativ în propria favoare şi împotriva celorlalţi candidaţi.
În declaraţie se menţionează că, în loc să recunoască eşecul suferit şi să dea dovadă de corectitudine şi fair-play, reprezentanţii partidului de guvernământ demonstrează incapacitatea de a învăţa lecţia democraţiei, încercând să anuleze alegerea făcută de peste 60% din electoratul din Chişinău. AMN consideră că această tentativă poate dezbina societatea, iar responsabilitatea pentru posibilele urmări va reveni integral PCRM.
Fracţiunea „Moldova Noastră” cere guvernării comuniste să respecte regulile democraţiei, să asigure independenţa justiţiei şi să excludă orice presiuni asupra ei, să înceteze imediat hărţuirea oponenţilor politici care au câştigat alegerile locale.
Reprezentanţii PCRM au solicitat amânarea cu două zile a chestiunii privind validarea rezultatelor turului doi de scrutin în Chişinău. Ghenadie Gluşcenco, reprezentantul staff-ului PCRM, a declarat pentru Info-Prim Neo că la baza acestei cereri stau cazuri ce necesită efectuarea unei anchete pentru a verifica dacă ele au dus la încălcarea legislaţiei electorale. „Dacă se va dovedi că a fost totul în regulă, nu va exista nicio contestaţie, iar dacă se vor constata încălcări flagrante, vom avea dreptul de a contesta rezultatele alegerilor”, a menţionat el.
În turul doi de scrutin, desfăşurat la 17 iunie, candidatul PCRM a obţinut aproape 39% de voturi, fiind devansat detaşat de liberalul Dorin Chirtoacă.