AMN condiţionează dialogul cu PCRM
Liderul Alianţei „Moldova Noastră” (AMN), Serafim Urecheanu, spune că va accepta să dialogheze cu Partidul Comuniştilor (PCRM) numai după ce acesta va îndeplini câteva precondiţii şi numai în cazul în care îndeplinirea acestora va fi monitorizată de către Uniunea Europeană, transmite Info-Prim Neo.
Urecheanu a spus miercuri, 6 mai, într-o conferinţă de presă că cere comuniştilor eliberarea necondiţionată a persoanelor arestate în urma protestelor din 7 aprilie, retragerea acuzaţiilor lansate la adresa celor trei partide de opoziţie referitoare la pretinsa lovitură de stat, asigurarea accesului opoziţiei la televiziunea şi radioul public şi crearea unei comisii parlamentare de anchetă pentru investigarea evenimentelor din 7 aprilie, cu participarea opoziţiei, presei libere, societăţii civile şi reprezentanţilor UE şi Consiliului Europei.
Aceleaşi cerinţe au fost înaintate cu o zi mai devreme şi de către Partidul Liberal Democrat (PLDM), fără însă să se spună că sunt precondiţii pentru un dialog cu PCRM.
Liderul AMN a spus că precondiţiile au fost coordonate de toate cele trei formaţiuni din opoziţie şi a menţionat că, deocamdată, Vladimir Voronin, preşedintele în exerciţiu al RM şi liderul PCRM, a chemat opoziţia la dialog „doar de la televizor”.
Serafim Urecheanu a mai spus presei că motivul pentru care ieri nu au fost alese organele de conducere ale legislativului constau în faptul că „între comunişti există foarte mari disensiuni la capitolul împărţirea posturilor de conducere în stat şi foarte mari scandaluri cauzate de faptul că nu s-au adunat 52 de voturi pentru alegerea lui Voronin în funcţia de preşedinte al Parlamentului”.
Urecheanu a mai spus că la prima şedinţă a Parlamentului, care a avut loc marţi, 5 mai, PCRM a dat dovadă de comportament arogant. „Ia decizii singur şi pe ascuns”, a comunicat deputatul.
Urecheanu a reiterat faptul că „de această dată comuniştii vor avea un eşec total în ceea ce priveşte atragerea opoziţiei de partea lor”. „Toţi 41 de deputaţi din opoziţie sunt fermi pe poziţie”, a subliniat acesta, menţionând, totodată, că omul de afaceri şi deputatul AMN Veaceslav Platon, despre care s-a vorbit că ar putea fi cea de-a 61 persoană care să voteze candidatura propusă de PCRM pentru funcţia de şef al statului, nu este dat în urmărire generală, aşa cum s-a vehiculat în presă şi că dosarul în care acesta a fost anchetat este clasat.