AMN avertizată de CEC
Alianţa Moldova Noastră a fost avertizată vineri, 29 octombrie, de CEC pentru că ministrul degrevat al agriculturii, Valeriu Cosarciuc, numărul 4 în lista partidului, a folosit resurse administrative în timpul campaniei electorale, transmite Info-Prim Neo.
La 25 octombrie reprezentantul PCRM la CEC, Vadim Moţarschi a depus o contestaţie prin care a cerut sancţionarea lui Valeriu Cosarciuc pentru că, pe 23 octombrie, a participat la în calitate de ministru al agriculturii şi industriei alimentare la evenimentul de înmânare a premiilor în cadrul Expoziţiei Internaţionale Specializate ,, Moldagrotech”, ediţia a XIX-a.
CEC l-a înregistrat pe Valeriu Cosarciuc în calitate de candidat pe listele AMN la 11 octombrie, iar la 15 octombrie premierul Vlad Filat a semnat cererea de degrevare din funcţie a ministrului agriculturii. În cazul în care această încălcare se va repeta CEC ar putea să-l scoată de pe listă.
Conform art 13 din Codul Electoral toţi miniştrii, viceminiştrii, primarii, viceprimarii, pretorii vicepretorii şi preşedinţii cu vicepreşedinţii de raioane trebuie să degreveze din funcţie pe perioada campaniei electorale dacă sunt pe liste de partid sau dacă candidează independent.