Alianţa „Moldova Noastră” (AMN) acuză IPNA „Teleradio-Moldova” că oferă, în cadrul buletinelor de ştiri, mai mult spaţiu Partidului Comuniştilor (PCRM) comparativ cu alţi concurenţi electorali. Formaţiunea a pichetat miercuri, 25 martie sediul instituţiei audiovizuale şi a cerut Consiliului de Observatori (CO) să se întrunească în termen de 24 de ore pentru a redresa situaţia, transmite Info-Prim Neo. AMN cere Consiliului de Observatori să revizuiască politica editorială a Companiei „Teleradio-Moldova”, să inventarieze corect timpii de antenă oferiţi în ştiri PCRM şi să excludă volumul lor din publicitatea contra plată a acestui concurent electoral până la finalul campaniei electorale pentru a restabili parţial egalitatea în drepturi a celorlalţi concurenţi. Preşedintele organizaţiei de tineret a AMN, Sergiu Baltaga susţine că în fiecare zi, în cadrul jurnalului de ştiri „Mesager” primele persoane în stat, care sunt şi candidaţi pe lista PCRM, sunt prezenţi de fiecare dată în lumină favorabilă. „Principalul figurant este Vladimir Voronin, care şi-a făcut agendă specială de arătat la ştiri, unele evenimente fiind fără cea mai mică legătură cu funcţia de şef de stat. Angajarea în favoarea PCRM a afectat deja opinia publică şi devine principala metodă de fraudare a alegerilor”, a declarat acesta. Deputatul Leonid Bujor, candidat pe lista AMN, a declarat că „Moldova 1” dezinformează cetăţenii şi este la cheremul PCRM deja de 18 ani: „Aceasta demonstrează faptul că partidul de guvernământ aşa şi n-a însuşit lecţia democraţiei şi rămâne în continuare repetent la acest acest capitol”. Şi purtătorul de cuvânt al AMN, candidat la funcţia de deputat în viitorul legislativ, Victor Osipov, a condamnat politica editorială a audiovizualului public, menţionând că „îi este ruşine că a fost membru al CO şi angajat al acestei instituţii”. „Jurnaliştii de la Teleradio-Moldova suferă pentru că trebuie să scrie neadevăruri”, a declarat Osipov. Cei prezenţi la manifestare au scandat: „Nu minţiţi poporul cu televizorul, Jos comuniştii” şi aveau pancarte cu inscripţia „Moldova 1= maşină de spălat creierii”, „Todercan spală minţile poporului” şi „Moldova 1 la cheremul comuniştilor”. În replică, preşedintele IPNA Compania „Teleradio-Moldova”, Valentin Todercan a declarat că „în campania electorală se spun multe minciuni” şi că statutul instituţiei nu permite comentarea acţiunilor partidelor politice, de aceea toate comentariile vor fi făcute după campania electorală. Totodată, acesta a spus că este dreptul oricăruia să-şi exprime punctul de vedere cu privire la un lucru sau altul.