Amintiri despre război în cadrul unui program municipal

Veteranii celui de-al doilea război mondial vor fi implicaţi într-un proiect al Primăriei Chişinău pentru a informa tânăra generaţie despre ororile războiului, dar şi despre eroismul militarilor. Primarul Dorin Chirtoacă a spus luni, 10 mai, în şedinţa operativă de la primărie că sunt invitaţi să participe în proiect toţi veteranii cărora le permite starea de sănătate, atât cei care au luptat în armata română, cât şi cei din armata sovietică. Naraţiunile veteranilor pot fi înregistrate pe CD-uri, care vor fi înmânate veteranilor pentru arhiva personală, transmite Info-Prim Neo. Edilul a mulţumit tuturor celor care au fost implicaţi în organizarea manifestărilor consacrate aniversării a 65-a a victoriei asupra fascismului. Dorin Chirtoacă a comunicat că până acum circa 80% din veterani au ridicat ajutorul de 700 de lei oferit de administraţia locală. La mesele de pomenire au participat sute de veterani, care s-au arătat mulţumiţi. În Chişinău locuiesc în jur de 7 mii de veterani ai celui de al doilea război mondial, care au luptat împotriva fascismului în armata sovietică şi cea română.
  • chirtoaca despre programul pentru veterani.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.