Americanii îşi aleg preşedintele
În Statele Unite ale Americii au loc alegeri prezidenţiale. Lupta se dă între actualul preşedinte, democratul Barack Obama, şi republicanul Mitt Romney. Conform unor sondaje realizate înainte de data alegerilor, cei doi au şanse aproape egale de a deveni preşedinte al SUA, transmite Info-Prim Neo.
Sistemul de votare din SUA a permis ca o parte din cetăţeni să-şi exercite votul înainte de ziua alegerilor, care este întotdeauna prima marţi din luna noiembrie. Americanii pot vota în 3 moduri: pot solicita anticipat buletinul de vot prin poştă, iar apoi să-l expedieze înapoi la biroul electoral cu opţiunea selectată, pot solicita buletinul de vot anticipat şi să meargă personal să-l depună în boxa aflată în incinta/lângă biroul electoral sau pot veni la biroul electoral în ziua alegerilor să voteze fie pe buletin de hârtie, fie utilizând aparatele electronice.
Până în ziua alegerilor, circa 25% dintre americani şi-au exprimat opţiunea de vot. Şi cetăţenii americani din Republica Moldova au avut posibilitatea să solicite prin poştă anticipat buletinul de vot pe care mai apoi l-au trimis completat în SUA. Ambasada SUA la Chişinău nu are date despre numărul cetăţenilor americani din Republica Moldova care şi-au exprimat opţiunea de vot, întrucât alegătorii au avut libertatea să solicite buletine de vot în mod independent, fără să apeleze la poşta diplomatică a misiunii.
Sistemul electoral american este bazat pe vot dublu. Mai întâi votează cetăţenii, după care se pronunţă cei 538 de electori desemnaţi. Anume cei din urmă vor nominaliza, pe 17 decembrie, preşedintele şi vicepreşedintele SUA. Candidatul pentru care a votat majoritatea cetăţenilor poate să piardă cursa dacă nu obţine cel puţin 270 din voturile electorilor.
Cât priveşte viziunile electorale ale candidaţilor, Barack Obama îşi propune reducerea cheltuielilor cu 4 mii de miliarde de dolari în zece ani, inclusiv din economiile determinate de terminarea războaielor din Irak şi Afganistan. De asemenea democratul urmăreşte creşterea impozitelor pentru cei bogaţi şi eliminarea nişelor fiscale pentru companii. Mitt Romney îşi propune plafonarea bugetului federal la 20 la sută din PIB, faţă de 24,4 la sută în 2012, suprimarea nişelor fiscale pentru finanţarea unei scăderi generale a impozitelor şi reducerea numărului funcţionarilor cu 10 la sută.
Cei doi candidaţi au viziuni total diferite în ceea priveşte avorturile, căsniciile între persoane de acelaşi sex şi religie. Democratul Barack Obama este susţinător al dreptului femeii de a decide dacă să păstreze sau nu copilul, pe când republicanul susţine interzicerea avortului cu excepţia cazurilor de viol, incest sau risc la adresa sănătăţii sau vieţii mamei. De asemenea, Barack Obama a fost primul şef al executivului american care s-a pronunţat în favoarea dreptului persoanelor de acelaşi sex de a se căsători. Mitt Romney se opune căsătoriei între persoane de acelaşi sex şi uniunilor civile, susţinând un amendament la Constituţie prin care căsătoria să fie definită drept o uniune între un bărbat şi o femeie. Barack Obama este creştin, iar Mitt Romney membrul Bisericii Mormone.
Noul lider de la Casa Albă va fi învestit în funcţie la 20 ianuarie.