Amenzi usturătoare pentru vânzarea ilegală a uniformelor militare

Confecționarea și comercializarea uniformelor de serviciu ale instituțiilor de forță, în afara procedurilor de achiziții publice, va fi sancționată. Persoanele fizice riscă amenzi de până la 4 000 de lei, iar pentru persoanele juridice amenda se dublează. Parlamentul a aprobat astăzi în primă lectură un proiect propus în acest sens de Ministerul Afacerilor Interne, transmite IPN.

Potrivit proiectului, agenții economici vor putea desfășura activitatea menționată doar în temeiul unui contract de achiziții publice, la solicitarea autorităților din domeniul apărării, securității naționale, ordinii publice și al sistemului administrației penitenciare.

Excepție vor fi cazurile în care confecționarea sau comercializarea uniformei de serviciu sau a însemnelor distinctive se efectuează la solicitarea ofițerului de informații și securitate și, după caz, a demersului scris al SIS.

În caz contrar, persoanele fizice vor achita o amendă de la 1000 până la 4000 de lei, iar persoanele cu funcții de răspundere vor fi sancționate cu amendă de la 4500 la 7500 de lei. În același timp, persoanele juridice vor plăti între 5500 și 8000 de lei, cu privarea de dreptul de a-și desfășura activitatea până la cinci luni.

Potrivit MAI, proiectul are scopul să prevină utilizarea abuzivă a uniformelor de serviciu și a însemnelor distinctive ale funcționarilor publici cu statut special din cadrul instituției.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE