Amenzi pentru mai mult de 10 călători în picioare
Capacitatea transportului urban este mai mică decât fluxul de pasageri, remarcă şeful Direcţiei transport public şi căi de comunicaţie,Veaceslav Ţărnă. Potrivit funcţionarului, înţelegerea de a permite transportarea a 10 călători în picioare, la care a ajuns Primăria cu administratorii rutelor de microbuz, este o soluţie acceptată pentru acest moment, transmite Info-Prim Neo.
Primarul Dorin Chirtoacă a solicitat întocmirea unei adresări oficiale către organele statului cu rugămintea de a permite transportarea în orele de vârf a 10 pasageri în picioare. Şoferii de microbuze care vor depăşi această limită vor fi amendaţi.
Edilul a cerut administratorilor de rute să monteze până la 15 octombrie, aşa cum s-a convenit anterior, indicatoarele pentru locurile de staţionare a microbuzelor.
Orele de vârf la care s-au referit oficialii sunt cuprinse între 6.45 – 9.00 şi 16.00 – 20.00.