Ministerul Justiţiei va propune Guvernului şi Parlamentului un proiect de lege care prevede majorarea amenzilor pentru şoferii care vor transporta copii de până la 12 ani fără scaun auto pentru aceştia. Secretarul Comisiei pentru securitatea circulaţiei rutiere din cadrul Inspectoratului Naţional de Patrulare, Viorel Bulimaga, a declarat pentru IPN că proiectul de lege a fost elaborat de către un grup de specialişti din cadrul ministerelor de resort, iar sancţiunea pentru neutilizarea scaunului auto pentru copii va fi de aceeaşi mărime cu amenda pentru neutilizarea centurii de siguranţă – de la 300 la 400 de lei.
Viorel Bulimaga a comunicat că amenda în vigoare, stabilită prin modificări la Regulamentul Circulaţiei Rutiere, operate de către Guvern în iulie 2013, oscilează între 20 şi 60 de lei.
Şeful Secţiei primiri urgenţă de la Spitalul clinic municipal de copii „V. Ignatenco”, Veaceslav Plămădeală, a declarat că în fiecare zi la spital sunt aduşi copii cu diverse traumatisme în urma accidentelor rutiere. Medicul a specificat că astfel de situaţii ar putea fi evitate dacă s-ar acorda o mai mare atenţie protecţiei copilului în stradă şi în trafic, dar şi dacă ar exista sancţiuni mai severe pentru şoferi
Potrivit unor teste ale specialiştilor români, în timpul unei lovituri frontale dintre două automobile, viteza dinamică a unui copil creşte de 20 de ori. Astfel, niciun părinte nu ar reuşi să-l reţină pe copil în braţele lui în timpul unui accident, chiar şi mai puţin grav. Utilizarea scaunului auto pentru copii reduce cu 70% mortalitatea copiilor în accidente de maşină, iar a traumatismelor cu 60%. Potrivit legislaţiei din Republica Moldova, copilul trebuie să călătorească doar pe bancheta din spate şi doar în scaunul auto pentru copii, care este singura modalitate care protejează copilul în timpul călătoriei în vehicule.
Potrivit Inspectoratului Naţional de Patrulare, de la începutul anului şi până la mijlocul lunii octombrie au avut loc 445 de accidente cu implicarea copiilor, în care au murit 15 copii.