Amenzi de 70 de mii de lei pentru vânzarea ţigărilor şi alcoolului minorilor

Peste 52 de agenţi economici de pe tot teritoriul republicii s-au ales cu amenzi în sumă totală de peste 70 de mii de lei pentru că au vândut alcool şi ţigări minorilor. Totodată, pe parcursul lunii iulie, curent, poliţiştii au documentat 3 cazuri contravenţionale cu privire la aducerea minorilor la starea de ebrietate, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei, 36 agenţi economici s-au ales cu amenzi de 63 400 de lei pentru comercializarea către minori a produselor din tutun şi a băuturilor alcoolice. În timp ce alţi 16 agenţi au fost amendaţi cu 10 200 de lei pentru că au vândut  minorilor băuturi alcoolice cu amănuntul.

Totodată, pentru îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor de întreţinere, de educare şi de instruire a copilului, au fost sancţionaţi şi părinţii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.