Amenzi de 2,6 mln lei pentru încălcările fixate de către camerele de supraveghere

75% din camerele de supraveghere instalate în intersecţiile din capitală sunt funcţionale. Responsabilii de implementarea proiectului dau asigurări că, până la 30 aprilie, toate camerele, în 42 de intersecţii, vor funcţiona în regim normal.

Şeful Centrului de monitorizare şi control al traficului rutier din capitală, Dan Chiriţa, a declarat pentru IPN că, de la implementarea proiectului, pentru încălcările fixate de către camerele de supraveghere au fost aplicate amenzi în sumă de 2,6 milioane de lei, dintre care jumătate au fost plătite de către şoferi.

Dan Chiriţa a mai spus că, în foarte scurt timp, va fi aplicată metoda de stabilire a vitezei de deplasare a autovehiculului de la o cameră la alta, astfel încât nu vor scăpa de amenzi şoferii care circulă neregulamentar şi adaptează doar în apropierea camerelor de supraveghere. Totodată, vor fi folosite radarele mobile, montate în unităţi de transport capcană, care vor fi parcate în apropierea carosabilului.

Procesarea amenzilor în regim real a început la 1 februarie. În cazul fixării unei încălcări, proprietarii maşinilor primesc la domiciliu, în aproximativ 14 zile, notificări despre amenzile aplicate. Dacă nu proprietarul era la volan în momentul constatării încălcării, trebuie să depună o declaraţie la poliţie, în care să comunice cine conducea maşina.

Până în anul 2015, în 250 de intersecţii  pe tot teritoriul republicii vor fi instalate camere de supraveghere, în cadrul unui proiect susţinut financiar de Republica Populară Chineză, care a oferit 4, 5 milioane de dolari. Guvernul Republicii Moldova a alocat încă 6,5 milioane de lei pentru lucrările de montare, construcţie şi telecomunicaţii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.