Din cele 76 amendamente propuse de deputați pe parcursul examinării proiectului Legii bugetului de stat pentru 2018 au fost acceptate integral 15, parțial 10, iar 51 nu au fost posibil de susținut, transmite IPN, cu referire la Avizul dat de Guvern.
Ministerul Finanțelor menționează că toate amendamentele conțin solicitări de alocații, fără a menționa sursa de acoperire a acestora.
În total au fost solicitate mijloace bănești suplimentare în sumă de circa 467,7 mln lei. Au fost susținute alocații suplimentare în sumă de 101,3 mln lei, nu au fost susținute solicitări de mijloace financiare în sumă de 366,4 mil.lei. Totodată, au fost acceptate propunerile de redistribuire a unor alocații în sumă totală de 327,6 mln lei.
Urmare a amendamentelor acceptate și modificărilor suplimentare operate, indicatorii principali ai bugetului de stat (veniturile, cheltuielile, deficitul) nu vor suportă modificări.