Amenda este principala sancțiune pentru contravențiile în trafic

Pe parcursulanului anului trecut, au fost constatate 231,9 mii de cazuri de contravenţii în traficul rutier. Cifra este mai mică cu puțin peste 12%, comparativ cu anul 2018. În majoritatea cazurilor au fost aplicate amenzi (220,3 mii de amenzi) și circa 1,9 mii de avertismente, transmite IPN.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, anul trecut, au fost înregistrate 325 de cazuri de privare de anumite drepturi. În mai bine de două sute de cazuri, contravenienților le-a fost aplicată munca neremunerată în folosul comunității, iar în două cazuri a fost aplicat arestul contravenţional.

Depășirea vitezei de circulație este una dintre cele mai frecvente încălcări (126,8 mii de cazuri), urmată de nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră și de acordare a priorității de trecere.

Cele mai multe sancțiuni, însoțite de privarea de anumite drepturi, au fost aplicate pentru conducerea vehiculului sub influența alcoolului, predarea conducerii către o persoană care se află sub influenţa alcoolului sau de alte substanţe.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE