Ambasadorul Statelor Unite la Chişinău oferă soluţii de eficientizare a luptei cu corupţia

Condamnarea reală cu închisoarea a funcţionarilor corupţi ar conduce nemijlocit la dimininuarea fenomenului corupţiei. Declaraţia apaţine ambasadorului SUA în  Republica Moldova William Moser, şi a fost lansată luni în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul „Publika TV”.

„Ştiu că există câteva dosare intentate pentru acţiuni de corupţi unor judecători şi procurori. Finalizarea acestor dosare cu condamnări reale la privarea de libertate ar forma un precedent pentru Republica Moldova”, a spus Moser.

Diplomatul a făcut o analogie cu Statele Unite, unde pe parcursul a 20 de ani au fost pedepsiţi cu închisoarea peste 25 de mii de funcţionari corupţi, însă n-a auzit ca vreun funcţionar de rang înalt din Moldova să facă puşcărie pentru acţiuni de corupţie, deşi se afirmă peste tot că ţara este afectată de corupţie.

În opinia lui Moser  o altă armă eficientă în combaterea corupţiei ar fi implicarea activă a cetăţenilor. „Dacă cetăţenii vor o guvernare sau o justiţie mai bună, trebuie să se implice activ şi o vor avea. Oamenii trebuie să scrie plângeri pe acţiunile ilegale ale funcţionarilor şi să insiste asupra rezolvării lor”.

Şeful diplomaţiei americane la Chişinău a apreciat pozitiv experienţa României la capitolul combaterea corupţie, unde pe parcursul a 15 ani a fost format un sistem eficient care a început să dea roade. El a adăugat că aşteaptă acelaşi lucru şi în cazul Republicii Moldova după implementarea pachetelor de legi anticorupţie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.